afis.expo

Expoziţie inedită la Sibiu: „Servirea mâncării, între medieval şi modern”

Muzeul Naţional Brukenthal invită publicul, în curtea interioară a Muzeului de Istorie Casa Altemberger (Str. Mitropoliei Nr. 2), să viziteze expoziţia „Servirea mâncării, între medieval şi modern”.

Expoziţia prezintă, prin intermediul a 16 panouri, o istorie pe scurt a evoluţiei veselei şi tacâmurilor folosite în spaţiul european, la trecerea dintre medieval şi modern. De la servirea mâncării pe felii de pâine uscată, până la folosirea vaselor speciale pentru păstrarea temperaturii calde sau reci a mâncării, poveştile cuprinse în această expoziţie urmăresc evoluţia cuţitului de la armă-tacâm la stadiul de cuţit de masă, materialele alese în producerea lingurilor sau povestea Cenuşăresei tacâmurilor – furculiţa, a cărei folosire generalizată a reuşit abia în era industrializării.

De asemenea, naraţiunea expoziţiei urmăreşte felul în care statutul social este subliniat prin intermediul achiziţionării şi folosirii instrumentarului de masă. Sunt prezentate piese din argint, cositor, cupru şi oţel din colecţiile Muzeului de Istorie Casa Altemberger, datate în secolele XVI – XIX, mai puţin cunoscute sau care nu au fost expuse până la această dată.

Expoziţia poate fi vizitată până la sfârşitul acestui an. (R.N.L)

afis.expo

About Author

Connect with Me: