
Expoziţie de fotografie macro & close-up “Mica lume mare” – ediţia a IV-a
Muzeul Naţional de Istorie Naturală “Grigore Antipa”, “LaPrintărie” şi ISHOOT vă invită să vizitaţi expoziţia de fotografie “Mica lume mare”.
Aflată la cea de-a IV-a ediţie, expoziţia reuneşte lucrări din portofoliul a 40 de fotografi pasionaţi de fotografia macro & close up. Printurile sunt executate pe pânză de pictură canvas cu dimensiunile de 70/50 cm şi redau într-un mod supradimensionat detalii care nu se pot observa în mod obişnuit cu ochiul liber. Cele aproximativ 50 de lucrări surprind detalii din natură, vieţuitoare minuscule, precum şi obiecte de dimensiuni mici, aduse la lumină prin tehnicile specifice fotografiei macro.
Fotografiile vor rămâne expuse în cadrul Muzeului până pe data de 19 noiembrie 2017. (R.N.)
