
Expoziţia retrospectivă „Omagiu” a artistului Marin Parpală
Institutul Cultural Român de la Tel Aviv găzduieşte, în perioada 3 septembrie – 12 octombrie 2018, o expoziţie retrospectivă postumă cu lucrările artistului român Marin Parpală, intitulată „Omagiu”. Expoziţia cuprinde o serie de aproximativ 20 de lucrări, ce includ picturi în ulei, lucrări de grafică şi ilustraţii de carte şi albume. Lucrările reprezintă, în majoritatea lor, natură statică – flori, apusuri de soare, alături de peisaje rurale, ce surprind cu delicateţe farmecul unor epoci trecute, cât şi câteva portrete.
Expoziţia este deschisă la sediul ICR Tel Aviv, b-dul Shaul Hamelech nr. 8, etaj 6, Beit Amot Mishpat, de luni până joi între orele 09:00 – 17:00, vineri între orele 09:00 – 14:00, precum şi în timpul evenimentelor la sediu, organizate în această perioadă.
Marin Parpală s-a născut în data de 25 august 1925 în localitatea Răsuceni, jud. Giurgiu şi după o intensă activitate de inginer minier, s-a dedicat desenului, mai precis graficii în peniţă. Începând cu anul 1975 a participat şi a câştigat numeroase premii la concursuri de specialitate în ţară, şi în străinătate. Lucrările sale au fost incluse în mai multe expoziţii de grup ale artiştilor români, desfăşurate la Stockholm, Montreal, Los Angeles, Seattle, Washington, New York, Luxemburg.
