
Expoziţia Eterna întoarcere, la Muzeul de Artă Contemporană din Sibiu
Până la sfârşitul lunii septembrie, Muzeul de Artă Contemporană din Sibiu găzduieşte expoziţia “Eterna întoarcere” semnată de artistul Dumitru Radu.
Suflet răscruce, Dumitru Radu este un sangvin melancolic – sau, dacă vreţi, un coleric fantast, deopotrivă contemplativ şi ziditor. Un meşter insuflat de ethosul tradiţiei dar şi un artist profund implicat în contemporaneitate şi în modernitatea târzie. Ştie să lucreze cu lemnul dar totodată şi cu distrugătorul acestuia, cu focul în care topeşte şi modelează metalul. Lucrează deopotrivă cu compasul, echerul, dalta şi mistria şi citeşte umanitatea nu doar în termenii tradiţiei creştine, ci şi ca pe o caravană de persoane care mânate de trompeta solului ceresc încearcă să meargă pe drumul sinuos al fericirii, al eternităţii. De multe ori în sculptura lui Dumitru Radu se întâlneşte spirala sau roata ca o reflexie şi o analogie la roata vieţii care se cuprinde în cele două coordonate naşterea şi moartea. În acest sens, călătoria întoarcerii în sine, poate motivul cel mai drag lui Dumitru Radu, trebuie citită ca un drum prin viaţă, coborâre în sine pentru ca mai apoi să existe o ascensiune celestă. Călătorie iniţiatică, rătăcire şi cale întru renaştere prin întoarcere la valoare, spirit şi frumos.
Dumitru Radu etalează subtil existenţa omului în univers şi căutarea acestuia în drumul său, în actul privirii, în actul trăirii. Evidenta sinceritate a artistului reprezintă implicit invitaţia adresată corpului şi sufletului să zăbovească, să mediteze, să coboare şi să se înalţe totodată de la prezentul teluric şi până în misteriosul univers.
