Eveniment editorial: Sculptând în timp de Andrei Tarkovski
De când Copilăria lui Ivan a câștigat Leul de Aur la Festivalul de Film de la Veneția, în 1962, calitatea vizionară și imaginile cu totul originale și obsedante ale filmelor lui Andrei Tarkovski au captivat publicul cinefil din întreaga lume, care vede în opera sa o continuare a marilor tradiții literare din Rusia secolului al XIX-lea.
Carte fundamentală pentru orice creator, Sculptând în timp constituie un testament artistic, o revelație remarcabilă atât a vieții, cât și a operei sale. Tarkovski dezvăluie aici, pentru prima dată, sursele de inspirație pentru filmele-cult care l-au consacrat – Copilăria lui Ivan, Andrei Rubliov, Solaris, Oglinda, Călăuza, Nostalgia și Sacrificiul –, precum și metodele sale de lucru. De asemenea, explorează numeroasele probleme ale creativității vizuale și ne vorbește despre conținutul profund autobiografic al unei părți din opera sa. Capitolul final despre Sacrificiul, dictat în ultimele sale săptămâni de viață, face din această carte o lectură esențială pentru cei care îi cunosc deja sau care abia acum îi descoperă opera magnifică.
Andrei Arsenievici Tarkovski s-a născut pe 4 aprilie 1932 la Zavrajie, în regiunea Ivanovo, Rusia. Fiu al poetului Arseni Tarkovski, a studiat muzica, pictura, sculptura, limba arabă, iar în 1956 a fost admis la VGIK (Institutul Central de Cinematografie al URSS) de la Moscova. Primul său lungmetraj, Copilaria lui Ivan, din 1962, l-a impus în atenția publicului și a criticii, câștigând Leul de Aur la Festivalul de Film de la Veneția. După multe șicane cu cenzura, Andrei Rubliov (1966) a ajuns la Festivalul Internațional de Film de la Cannes în ultima zi, autoritățile sovietice dorind ca prin această întârziere să se evite posibilitatea unei nominalizări. Filmul a fost interzis în URSS până în 1971.
Solaris (1972) a fost aclamat în țările comuniste și considerat replica sovietică a filmului american 2001: Odiseea Spațială, regizat de Stanley Kubrick, cu toate că Tarkovski susținea că nu văzuse filmul. Din cauza următorului film, Oglinda (1975), care prezintă episoade cu nuanțe autobiografice, regizorul a intrat din nou în vizorul autorităților sovietice. Au urmat Călăuza (1979) și Nostalgia (1983), cel din urmă filmat în Italia, sub ochiul vigilent al cenzurii. În anul următor, artistul a plecat în Suedia pentru a lucra la ultimul său film, Sacrificiul (1986), recompensat cu patru premii la Cannes, însă Andrei Tarkovski, devenit deja unul dintre cei mai importanți creatori de film din secolul al XX-lea, nu a putut fi prezent la ceremonie din motive medicale. S-a stins din viață la 54 de ani, departe de țara natală, la câteva luni de la terminarea filmului Sacrificiul.
