
Eveniment editorial: Premiul Uniunii Criticilor din Norvegia 2015, în limba română
În Colecţia Polirom, a editurii cu acelaşi nume, a apărut romanul „Cartea mării” de Morten Strøksnes, volum care a primit în urmă cinci ani, Premiul Criticii norvegiene.
Doi ani au trebuit să treacă pînă într-o seară de vară cînd, în insulele pe cît de izolate şi sălbatice, pe atît de maiestuoase ale arhipelagului norvegian Lofoten, doi prieteni au luat, în sfîrşit, hotărîrea: să plece într-o expediţie primejdioasă în largul mării, la vînătoare de rechini boreali. Specie ancestrală de dimensiuni impresionante, ce trăieşte sute de ani, rechinul boreal a stîrnit groaza şi imaginaţia pescarilor nordului din cele mai vechi timpuri. Se spune că ochii lui fosforescenţi, năpădiţi de paraziţi hipnotizează prada, iar carnea extrem de toxică poate să provoace transe halucinatorii. În barca lor pneumatică, înarmaţi cu echipamente de pescuit rudimentare, poveşti incredibile şi ambiţiile nemăsurate ale vînătorilor de balene legendari, naratorul şi Hugo Aasjord, artist excentric şi pescar experimentat, pornesc în căutarea acestui monstru enigmatic.
Inspirată din fapte reale şi întreţesută cu poveşti uimitoare despre viaţa puţin cunoscută a oceanului, cu biologia, istoria, poezia şi legendele sale, Cartea mării este o celebrare a universului marin, a aventurii şi a prieteniei, dar şi un semnal de alarmă pentru protejarea unui ecosistem greu încercat de acţiunile oamenilor, dar atît de important pentru dăinuirea vieţii pe pămînt aşa cum o ştim astăzi.
Morten Strøksnes (n. 1965) este scriitor, istoric, jurnalist şi fotograf norvegian. După ce a studiat la Oslo şi la Cambridge, a ales să urmeze o carieră jurnalistică. A scris reportaje, eseuri, articole şi recenzii pentru cele mai importante ziare şi reviste norvegiene şi este o voce activă în dezbaterile publice. A publicat patru volume de reportaj literar care s-au bucurat de aprecierea criticii şi a colaborat la multe altele. Cartea mării (2015), întîmpinată cu mult entuziasm de cititori şi tradusă deja în peste douăzeci de limbi, a fost distinsă, printre altele, cu Premiul Brage şi Premiul Uniunii Criticilor din Norvegia.
