Poster-Stagiunea-de-Colectie-2019-S3_VOL.6_040319-lr-768x1088

Eva Garet, revelaţia pianisticii româneşti, alături de Alley of Winds, invitaţi ai Stagiunii de colecţie de la Biblioteca Naţională a României

Biblioteca Naţională a României (Bd. Unirii nr. 22), găzduieşte luni, 25 martie 2019, de la ora 17:30, penultimul eveniment al acestui sezon din Stagiunea de colecţie, o seară în care publicul va fi invitat să descopere arta interpretativă a şase tineri artişti care uimesc juriile de specialitate la concursuri naţionale şi internaţionale.

Protagoniştii Vol. 6 al Stagiunii vor fi: Cvintetul “Alley of winds”, alcătuit din studenti ai Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti şi Eva Garet, revelaţia pianisticii româneşti.

Spectacolul este inclus în cel de-al treilea sezon al Stagiunii de colecţie, parte a proiectului ambiţios „100 de ani în 100 de concerte” organizat de Uniunea de Creaţie Interpretativă a Muzicienilor din România, cu sprijinul Primăriei Sectorului 1 Bucureşti, prin Centrul Cultural Sector 1.

Vor putea fi ascultate opusuri semnate de:  Vasile Jianu, Didier Favre, Fridolin Dallinger, Nikolai Rimsky Korsakov, Mihail Glinka, Alexander Scriabin, George Enescu, dar şi o piesă a Clarei Schumann, creatoare şi pianistă de la cărei naştere se împlinesc 200 de ani.

Poster-Stagiunea-de-Colectie-2019-S3_VOL.6_040319-lr-768x1088

Dintre documentele propuse în cadrul expoziţiei de partituri cu semnificaţii istorice ies în evidenţă: Albumul de materiale biografice ce au aparţinut pianistei Maria Szymanowska, publicat de  Polskie Wydawnictwo Muzyczne (Editura Poloneză de Muzică),  în 1953. Acest album reuneşte manuscrisele în facsimil şi semnăturile unor mari compozitori, printre care şi Clara Schumann – Leipzig, 21 Noi. 1848.

trei valori 1

Lieder und Gesänge de Robert şi Clara Schumann au fost editate în 1899 de Breitkopf & Härtel, şi sunt aranjate pentru pian de Salomon Jadassohn. Clarei Schumann îi aparţin două opusuri (Op. 13 şi Op.23 ), Lieduri pe versuri de Hermann Rollet.  În volumul Cadenţe pentru Concertul de  pian Nr. 4, în Sol Major de Ludwig van Beethoven Clara Schumann este autoarea uneia dintre cadenţele parţii întâi, alături de alţi compozitori şi pianişti precum:  Ferruccio Busoni, Arthur Rubinstein sau Camille Saint-Saëns.

Gazde şi ghizi printre manuscrise, tipărituri şi artişti vor fi Raluca Bucinschi şi Sebastian Crăciun.

Accesul este liber, în limita locurilor disponibile, pe baza înscrierii în prealabil la adresa de email: promovare@bibnat.ro

Cvintetul “Alley of winds” este alcatuit din: flautista Diana Elena Elenescu – absolventă a Colegiului National de Arte “Octav Bancila” din Iaşi, în prezent studentă în anul IV, la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti; clarinetistul Gabriel Dominic Mărtinaş, discipol al profesorului Emil Vişenescu, un tânăr muzician care a concertat pe scene importante din ţară, dar şi din Italia şi Lithuania şi a participat la cursuri de măiestrie susţinute de Horia Dumitrache şi Mathias Müller; oboistul David Daniel Dinu, student în anul II al Universitatii de Muzica Bucuresti; fagotista    Alexandra Maria Stanciu, absolventa a Colegiului de Arta „Carmen Sylva“ din Ploieşti, studenă la clasa conf. dr. Godri Orban, colaboratoare a numeroase ansambluri de primă valoare: Orchestra Naţionala Radio; Filarmonica George Enescu; Camerata Regală; Orchestra Română de Tineret şi cornistul Gheorghe Ciprian Mihai elev al profesorului Constantin Păuna la Colegiul Naţional de Arte ,,Dinu Lipatti”.

Eva Garet este un talent deosebit, o foate tânără pianistă considerată de specialişti un fenomen artistic al pianisticii româneşti.  Ea are 13 ani, este elevă a Colegiului Naţional de Muzică “George Enescu”, unde studiază cu profesoara Mihaela Zamfirescu.

Până acum a câştigat: Trofeul „Lira de aur” – Suceava 2016, premii I la concursurile: „Pro Piano”, „Milennium Piano”, „Ada Ulubeanu”, „Victor Giuleanu”, „Tinere talente”, la Olimpiadele Naţionale de Muzică, Premiul al II-lea la Jeunesses International Music Competition – 2016.

Un an mai târziu, pianista Eva Garet se numără printre laureaţii primei ediţii a Concursului de Pian „Ricard Viñes” de la Lleida, Spania, obţinând Premiul I, după ce obţinuse Trofeul “Dinu Lipatti” al dificilului Concurs „Drumul spre celebritate” de la Palatul Brâncovenesc de la Mogoşoaia. Acest trofeu obţinut i-a adus patru oportunităţi de afirmare: debutul cu Orchestra de Camera Radio la Sala Radio, într-un concert difuzat în transmisiune directă la Radio România Cultural şi Radio România Muzical, concert cu Orchestra Filarmonicii „Ion Dumitrescu” din Râmnicu Vâlcea, primul recital la Ateneul Român, în cadrul “Stagiunii de marti seara” şi un recital în cadrul “Mogosoaia Clasic Fest”, ediţia a VII-a.

Anul trecut Eva Garet a obţinut Marele Premiu la Concursul “Pro Piano”, a obţinut singurul premiul I la Concursul “Mihaela Ursuleasa” şi a fost singura europeană laureată la Concursul de la Ettlingen (Germania). De curând a obţinut Menţiunea de onoare câştigată la categoria pian a dificilului concurs internaţional Concertino Praga.

trei valori 2

About Author

Connect with Me: