
După 162 de ani, UNArte deschide prima Pinacotecă dedicată patrimoniului universității
Evenimentul Noua marchează inaugurarea Pinacotecii UNArte și a noii Biblioteci, două spații dedicate patrimoniului, cercetării și educației artistice.
După 162 de ani de existență, Universitatea Națională de Arte din București deschide pentru prima dată publicului Pinacoteca instituției și noua Bibliotecă, reunind lucrări de patrimoniu, documente istorice, piese asociate lui Constantin Brâncuși și peste 60.000 de volume dedicate artei și culturii vizuale.
Programul dedicat deschiderii oficiale se va desfășura în perioada 29 iunie – 1 iulie 2026, sub denumirea Noua. În contextul unui proiect mai amplu, de extindere și remodelare a sediului său, UNArte își propune să valorifice patrimoniul artistic și documentar al universității și să îl aducă mai aproape de public, studenți, cercetători, artiști și parteneri interesați de dezvoltarea educației și culturii vizuale.
Momentul are și o semnificație aparte. În 1864, Theodor Aman nota în Regulamentul Școlii de Belle Arte și al Pinacotecii: „t. 44. Pinacotecele Române se compună: Din tablóne și statue naționale de pictori și seultori Români. Din copii escelinte de pe autori clasică. Din tablóne și statue ale artiștilor moderni”.
Astăzi, după 162 de ani de la fondarea instituției, această viziune devine realitate grație proiectului amplu de remodelare și modernizare, desfășurat în etape succesive și finalizat cu succes în cadrul Fazei A a proiectului.
Noua va aduce în prim-plan generațiile de artiști formate în cadrul universității, impactul direct al acestui patrimoniu asupra studenților de astăzi și rolul esențial al UNArte în dezvoltarea artei românești.
Prin Noua, universitatea își propune să consolideze dialogul dintre mediul academic, cultural, instituțional și privat și să creeze noi oportunități pentru studenți și tinerii creatori.
Prin proiecte, parteneriate și programe dedicate, universitatea urmărește să creeze mecanisme prin care tinerii creatori să își poată construi parcursul profesional încă din perioada studiilor și să beneficieze de oportunități reale de dezvoltare și afirmare.
Pinacoteca UNArte va funcționa ca spațiu expozițional permanent dedicat patrimoniului artistic al universității. Expoziția include lucrări de pictură și sculptură, gravuri istorice, desene și picturi din colecția UNArte, desene academiste din sec. al XIX-lea, piese de sculptură din Colecția Kalinderu, portretele lui Theodor Aman, Gheorghe Tattarescu, al clasei de studiu a lui Ștefan Luchian, presa originală de gravură lui Theodor Aman și lucrări ale unor personalități importante ale artei românești.
Printre reperele documentare se regăsesc foile matricole ale unor personalități precum Constantin Brâncuși, Ștefan Luchian, Victor Brauner, Arsenie Boca și Sofian Boghiu. Un element central al colecției este Ecorșeul, piesă din creația de început a lui Constantin Brâncuși.
Noua Bibliotecă UNArte reunește aproximativ 60.000 de volume și este concepută ca spațiu de documentare, cercetare și studiu pentru studenți, profesori, cercetători, specialiști în arte vizuale și publicul interesat de cultura artistică. Biblioteca va funcționa ca resursă academică și culturală pentru comunitatea universitară și pentru publicul de specialitate.
Noua are și o componentă de dezvoltare pe termen lung. Proiectul urmărește cooptarea unor parteneri interesați să contribuie la dezvoltarea ecosistemului UNArte prin proiecte culturale, educaționale și profesionale dedicate tinerilor creatori. Obiectivul este susținerea studenților și a artiștilor aflați la început de drum și crearea unor mecanisme prin care aceștia să poată avea acces la oportunități de afirmare încă din perioada studiilor.
