
Două legende pe scena Ateneului: dirijorul Thomas Sanderling şi pianista Elisabeth Leonskaja
Filarmonica „George Enescu” invită publicul în serile de joi, 2 noiembrie şi vineri, 3 noiembrie 2023, la două concerte ce se anunţă formidabile graţie personalităţilor artiştilor invitaţi. La pupitrul Orchestrei Simfonice a Filarmonicii „George Enescu” se va afla Thomas Sanderling, dirijor germano-rus ce provine dintr-o adevărată dinastie de mari dirijori, fiind fiul cel mare al lui Kurt Sanderling şi fratele lui Michael şi Stefan. Fin cunoscător al muzicii lui Şostakovici (cu care a şi avut o strânsă colaborare), Thomas Sanderling s-a afirmat printr-un vast repertoriu, atât simfonic, cât şi de operă, precum şi prin interpretări ce amintesc de stilul marilor şefi de orchestră ai secolului trecut.
Solista celor două seri va fi Elisabeth Leonskaja, denumită „ultima mare Doamnă a şcolii sovietice”, dar şi „Anti-Diva”, pentru modestia sa proverbială. Talentul său excepţional a fost modelat sub îndrumarea lui Sviatoslav Richter, iar colaborarea cu maestrul a contribuit decisiv la dezvoltarea carierei sale. Elisabeth Leonskaja a slujit întotdeauna cu credinţă muzica, în spiritul tradiţiei marilor muzicieni sovietici ca David Oistrah, Sviatoslav Richter şi Emil Ghilels, iar revista Diapason a apreciat că „Drumul pianistei Leonskaja este un drum de culmi. Pe lângă autodepăşire, exigenţă, pasiune şi inteligenţă, se plasează printre cei mai mari, nu numai de astăzi ci din întreaga epocă: alături de o Clara Haskil sau de un Lipatti, având în plus modernitatea”.
Programul cuprinde două pietre de temelie a marelui repertoriu, Concertul nr. 4, în sol major, pentru pian şi orchestră, de Ludwig van Beethoven şi Simfonia nr. 10, în mi minor, de Dmitri Şostakovici.
