
„Dogman”, în regia lui Matteo Garrone, triplu-laureat la Premiile Academiei Europene de Film – în cinematografele româneşti din 25 ianuarie 2019
Sâmbătă, 15 decembrie, „Dogman” (Frizerul de câini), în regia lui Matteo Garrone (Gomorrah, 2008), a câştigat trei premii în cadrul Galei Premiilor Academiei Europene de Film, ceremonie care a avut loc la Sevilla. Premiul pentru Cel mai bun actor i-a fost acordat protagonistului Marcello Fonte, pe care Garrone îl numeşte „un Buster Keaton actual“. Filmul a mai câştigat Premiul pentru Cele mai bune costume şi Premiul pentru Cel mai bun machiaj, adăugând astfel în palmares a 16-a recunoaştere internaţională. Filmul a fost prezentat în premieră mondială la Festivalul de film de la Cannes, unde a primit Premiul pentru Cea mai bună interpretare masculină şi Premiul Palme Dog, pentru cel mai bun ansamblu canin.
„Frizerul de câini“ va intra în cinematografele din ţară începând cu 25 ianuarie 2019, fiind distribuit de Voodoo Films.
Avanpremiera filmului va avea loc în cadrul Oscar Weekend (18-20 ianuarie la Cinema Elvire Popesco).
Autorul filmelor „Gomorra” şi „Reality”, ambele distinse cu Marele Premiu la Cannes, Matteo Garrone este unul dintre cei mai apreciaţi regizori contemporani, fiind considerat cineastul care a revigorat cinema-ul italian, alături de Paolo Sorrentino. Filmele lui Garrone se evidenţiază prin tematica realistă, preferinţa de a lucra cu actori non-profesionişti şi amprenta vizuală puternică. Acestea sunt câteva dintre trăsăturile care i-au adus comparaţii cu neorealiştii italieni ai anilor ‘60.
Într-o lume unde dreptatea aparţine celor puternici, Marcello, un simpatic şi caraghios frizer de patrupede, îşi completează veniturile de la salonul canin la care lucrează vânzând şi ceva droguri – doar din când în când! Când Simoncino, client fidel de al lui Marcello şi fost boxer, e eliberat din puşcarie, cartierul ia foc – iar Marcello se vede nevoit să îi sară în ajutor. Gândind că poate ţine bestia în frâu, Marcello se alătură violentului său tovarăş cu devotamentul unui câine credincios care îşi urmează orbeşte stapânul. Hotărât să-şi ia revanşa după ani îndelungi de umilinţe şi frustrări – Marcello îşi face un plan de răzbunare care îl ia până şi pe el prin surprindere.
