csm_Omission_Possible_FNT_2022_b70fc95841

Documentarul „Omission Possible” în selecția oficială a Festivalului Național de Teatru

Un spațiu aproape uitat și cu un trecut controversat readus la viață și în atenția publicului. La finalul lui august 2022, aproape 300 de persoane au vizitat timp de trei zile instalația performativă „Omission Possible” creată de Mutual Loop (Martina Tritthart/Holger Lang) și 19 artiști români și internaționali. Proiectul a fost realizat de colectivul artistic austriac în colaborare cu Centrul Naţional al Dansului Bucureşti și Forumul Cultural Austriac, în cadrul inițiativei s[a]it{life}, susținută de Ministerul austriac al Afacerilor Europene si internaționale.

Originalitatea acestui performance aflat la granița dintre artele vizuale, artele spectacolului si arhitectură i-a convins pe Mihaela Michailov, Oana Cristea Grigorescu si Călin Ciobotari, să includă acest proiect în selecția celei de-a 32-a ediții a Festivalului Național de Teatru. Documentarul „Omission Possible” va fi prezentat pe data de 6 noiembrie 2022, ora 16.00, la Sala Atelier a Teatrului Național „I.L. Caragiale” din București. Proiecția va fi urmată de o discuție cu artiștii implicați despre instrumentele performative și de artă contemporană care pot contribui la modificarea percepției umane asupra unui spațiu ignorat/evitat și care pot contribui la conștientizarea beneficiilor recuperării artistice a unui astfel de patrimoniu.

Cu participarea artiștilor – Iosif Király, Aurora Király, Tavi Angheluș, Irina Motroc, Ina-Alice Dănila, X-Art Collective, Diana Drăghici, Denise Lobonț, Mara Mărăcinescu, Amalia Mititileu, Diana Păun, Ana Petrovici-Popescu, Sever Petrovici-Popescu, Elena Preda, Angelica Stan, Béla Zoltán, Alina Tofan, Valentin Teodoreanu, Teodora Tudose, Mutual Loop

Aflată în centrul Bucureștiului, clădirea Sălii Omnia a fost proiectată de arhitectul român Cezar Lăzărescu în 1967 ca o anexă a sediului Comitetului Central al Partidului Comunist Român, loc în care se desfășurau inițial conferințele de partid sub conducerea lui Nicolae Ceaușescu. Din 1990 a fost sediul Senatului României, pentru ca apoi să devină spațiu de depozitare și de repetiții pentru Teatrul Național de Operetă. În 2016, clădirea a fost trecută în proprietatea Centrului Național al Dansului București, iar de atunci așteaptă să fie renovată și consolidată.

„Sala Omnia este o clădire uimitoare din punct de vedere arhitectural, cu un trecut controversat din punct de vedere politic. Atmosfera intensă a marii sălii de ședințe, conceptul aproape performativ în care a fost gândită deplasarea prin spațiu, ornamentele variate si fastuoase de pe pereți și tavane, precum și din spatele principalelor sălil se arată ca niște componente ale unor mecanisme ascunse. În timp, patina pe care a căpătat-o această edificiu abandonat a creat o atmosferă stranie”, spun artiștii Martina Tritthart și Holger Lang / Mutual Loop.

Artiștii își propun ca proiectul s[a]it{life} să modifice măcar temporar experiența oamenilor în raport cu locul ales, încercând să provoace la reflecție si să inspire o transformare a modului în care spațiul respectiv poate fi perceput și folosit în viitor. „Spațiul artistic va fi un punct focal pentru explorarea colaborativă, devenind o zonă de noi experiențe pentru un public ce își schimbă obișnuințele. Intervenția utilizează acea zonă de tranziție care suprapune obiectele reale dintr-un spațiu cu semnificația și imaginea lor, lumea fizică și domeniul imaginar, prelucrat și proiectat. În același timp, Mutual Loop aduce în primplan subiecte majore precum conservarea naturii, sustenabilitatea, biodiversitatea și impactului uman asupra naturii”, precizează Martina Tritthart și Holger Lang.

Instalația „Omission Possible” este rezultatul unei călătorii de cercetare si a Unei discuții cu publicul, la Rezidența BRD Scena9, care au avut loc în aprilie 2022.

Sub numele mutual loop, Martina Tritthart și Holger Lang realizează din 2018 instalații în numeroase țări din Europa. Intervențiile lor artistice sunt adaptate spațiilor publice, dar pot fi văzute și în medii expoziționale mai tradiționale. Una dintre intențiile lor de bază este interacțiunea instalației cu un cadru existent, dialogul dintre aceasta, ambianța și publicul. „Aceasta poate include crearea sau re-crearea unei experiențe spațiale modificate, precum și schimburi reciproce, deliberate, cu contextul cultural și social general sau cu vecinătatea spațiului”, explică artiștii. În paralel, colectivul desfășoară și o intensă activitate curatorială.

Martina Tritthart trăiește și lucrează ca artistă, curatoare și cercetătoare la Viena. Realizează instalații (site-specific) și artă media, precum și filme de scurt metraj. Principalul său punct de interes este lumina ca vehicul artistic și mediu care transformă spațiile. Are un doctorat în arhitectură pe tema „Spații de lumină – Modele spațiale de percepție” la Universitatea de Tehnologie din Graz și, din 1999, este cadru didactic în diverse instituții de învățământ superior din 1999. Martina Tritthart este membră a ASIFA Austria și face parte din consiliul artistic al Künstlerhaus din Viena.

Holger Lang este un artist, cineast, curator și cercetător austriac, care trăiește și lucrează la Viena. Activitatea sa artistică este variată, de la lucrări abstracte și conceptuale până la proiecte experimentale și interdisciplinare. Timp de 25 de ani, a predat animație, arte media și estetică pentru o universitate americană, atât la departamentul aflat în Austria, cât și la sediul principal din Missouri. Este fondatorul și directorul festivalului de artă media și animație „Under-the-Radar” și al galeriei „Sternstudio”, ambele din Viena. Născut în Germania, Holger Lang a crescut în zona rurală a Austriei, trăind apoi mulți ani în SUA și în Marea Britanie.

About Author

Connect with Me: