BETA_2020_1

Despre arhitectură, responsabilitate și regândirea spațiului în care trăim. Bienala timișoreană de arhitectură – Beta 2020 își continuă seria de evenimente programate, atât online, cât și fizic

Cea de-a treia ediție a bienalei timișorene de arhitectură a început în 25 septembrie și continuă, până în 25 octombrie, să inspire publicul și pe cei din domeniul construcțiilor și al arhitecturii la acțiuni responsabile în ceea ce privește modul în care avem grijă de planetă, pornind de la cum ne construim orașele și cum să facem să ne uităm către ceea ce avem deja, să observăm și să inventariem resursele locului.

Expoziția principală din cadrul Beta 2020, “Enough is Enough”, rămâne deschisă până la 25 octombrie și poate fi vizitată la Muzeul de Transport Public „Corneliu Miklosi“ (Bd. Take Ionescu 56), de luni până duminică, între orele: 10:00 – 20:00. Expoziția prezintă zeci de proiecte – locale și internaționale – realizate de arhitecți care nu mai vor să aștepte soluții „top-down”, care au găsit modalități proprii de a folosi ceea ce există: De ce să folosim mai mult, când ceea ce avem deja este suficient?

Totodată, la Palatul Poștelor, până la 25 octombrie, în intervalul orar 15:00 – 21:00, va putea fi în continuare vizitată expoziția “E L E M E N T E uitate. Despre arhitectura lui Nicolae Porumbescu”, în care munca arhitectului este readusă în prezent prin fotografii noi, în încercarea de a genera o nouă și o altfel de discuție în jurul unei opere complexe, puternice, adulate dar și controversate.

În 24 octombrie va avea loc, tot online, conferința juriului din cadrul expoziției-concurs Beta 2020, unul dintre principalele evenimente din cadrul bienalei. Concursul a fost deschis la nivelul celor trei țări învecinate (România – Ungaria – Serbia) și s-a adresat tuturor celor care contribuie la generarea unei arhitecturi de calitate în euroregiune. Expoziția poate fi văzută în Piața Libertății, până pe 21 octombrie.

Accesul la evenimentele din cadrul bienalei este gratuit, însă pentru a participa este nevoie de înscriere în prealabil. Toate detaliile despre program și modalitățile de participare se găsesc la adresa: https://betacity.eu/.

About Author

Connect with Me: