
Decidem singuri, NU există ziduri!
Administraţia Naţională a Penitenciarelor, în colaborare cu Teatrul Nottara, vă invită vineri, 22 iunie 2018, de la ora 18:30, la prezentarea piesei de teatru “Decidem singuri, nu există ziduri!”, reeditând, preţ de câteva minute, în Sala “George Constantin” a Teatrului Nottara, emoţiile şi efortul celor care au spus “Da”, fără rezerve, reintegrării prin artă.
Interpretată de persoane private de libertate aflate în custodia Penitenciarului Bucureşti-Jilava, piesa de teatru a fost premiată în cadrul Festivalului Multiart pentru deţinuţi “Dana Cenuşă – Descătuşare prin cultură”, ediţia a IX-a, 2017, succesul acesteia accentuând potenţialul recuperativ al jocului de rol în demersurile specifice sistemului penitenciar.
Momentul artistic este urmat de o masă rotundă intitulată “Punţi către libertate. Descătuşare prin cultură”, eveniment la care ne face o deosebită plăcere să vă invităm, pentru a discuta despre rolul terapeutic al activităţilor artistice asupra persoanelor private de libertate. (R.N.)
