Dați o carte, faceți parte! (1)

„Daţi o carte, faceţi parte!” – proiect cultural educaţional

Teatrul Evreiesc de Stat organizează, în perioada 15 martie – 15 aprilie, a doua ediţie a proiectului cultural educaţional „Daţi o carte, faceţi parte!”. Prin această campanie, Teatrul Evreiesc de Stat îşi propune ca în fiecare an să contribuie, alături de editurile partenere, la dotarea bibliotecilor şcolilor din Bucureşti.

Proiectul iniţiat de TES se adresează în special şcolilor care au elevi ce provin din orfelinate, centre de plasament şi familii dezorganizate. Pentru aceşti copii, biblioteca şcolii reprezintă singurul loc în care pot avea acces la cultură şi pot descoperi, măcar şi în paginile unei cărţi, o lume mai frumoasă.

Succesul înregistrat de campania “Daţi o carte, faceţi parte!” la prima ediţie, bucuria copiilor şi deschiderea lor faţă de acest tip de eveniment i-a încurajat pe organizatori să facă din această idee pornită din suflet un proiect cultural permanent. La prima ediţie a campaniei, Teatrul Evreiesc de Stat a strâns un fond de carte de peste 1.500 de volume, cu sprijinul editurilor partenere, dar şi al spectatorilor şi actorilor, care au donat cărţi din bibliotecile personale.

Vă invităm să vă alăturaţi şi în acest an Teatrului Evreiesc de Stat, şi împreună să deschidem pentru copii o poartă spre cunoaştere, să dăm cărţilor şansa de a-şi duce la îndeplinire menirea şi de a fi răsfoite cu drag, curiozitate şi bucurie de către cei care au cea mai mare nevoie de ele.

“Ne propunem ca, împreună cu actorii TES, să dăm acestui proiect artistic şi cultural o latură personală, în care un lucru simplu, dar atât de important, de a oferi cărţi copiilor, şi de a petrece timp alături de ei, prin lectură, să devină un gest de normalitate, în speranţa construirii în prezent a unei baze culturale reale pentru viitor”, declară iniţiatorii. (R.N.)

Dați o carte, faceți parte! (2)

About Author

Connect with Me: