
Copacul cu Cărţi în Parcul Herăstrău
Evenimentul care îi ajută pe bucureşteni să redescopere plăcerea cititului în mijlocul naturii, este în plină desfăşurare în Parcul Herăstrău – intrarea Charles de Gaulle (peluza Baba Dochia) pentru al patrulea an consecutiv. Până pe 18 iunie, ai la dispoziţie o zonă de relaxare şi lectură în aer liber.
În tot acest interval, publicul de toate vârstele va avea acces gratuit la sute de titluri de cărţi din toate domeniile, reviste şi publicaţii de specialitate, se va putea relaxa pe fotoliile puf, hamace şi pături amplasate pe iarbă, va asculta muzică ambientală şi va se putea distra participând la atelierele şi activităţile programate.
De luni până joi, zona va fi deschisă între orele 17:00 – 22:00 şi va fi dedicată în totalitate lecturii, iar vineri – duminică, între orele 11:00 – 22:00, vor fi programate ateliere de creaţie pentru copii, sesiuni de muzică live, concerte unplugged şi recitaluri de muzică clasică.
Cei mici vor avea parte, ca de fiecare dată, de o atenţie specială, şi se vor putea distra la o serie de ateliere pline de imaginaţie şi creativitate, dintre care amintim: Brăţări din PET-uri, Obiecte decorative cu tehnice decoupage, Instrumente muzicale, Felicitări 3D, Căsuţe pentru păsări din cutii de lapte, Tablouri cu seminţe şi frunze, Picturi cu baloane 3D, Pirogravură pe lemn, Rame foto din materiale reciclate etc. (R.N.)

