afis Conf de la Sosea Adriana Speteanu

CONFERINŢELE DE LA ŞOSEA: Caracterul vieţii sociale, economice şi politice în Uzinele 23 August în perioada anilor ’80

Muzeul Naţional al Ţăranului Român vă aşteaptă joi, 28 septembrie 2017, orele 18, la Clubul Ţăranului, la conferinţa „Caracterul vieţii sociale, economice şi politice în Uzinele 23 August în perioada anilor ’80”. Intrarea este liberă.

Conferinţa este susţinută de Adriana Speteanu-Vasiliu, Facultatea de Istorie, Muzeul Municipiului Bucureşti

Suntem invitaţi să pătrundem împreună în Uzinele 23 August, un micro-univers al perioadei socialiste. Aici erau concentrate speranţele fie concrete, fie susţinute propagandistic, pentru accederea rapidă şi definitivă a societăţii româneşti la un context al dezvoltării economice, al industrializării, al progresului tehnologic, al urbanizării, pe scurt, al modernizării pe calea trasată de concepţia comunistă cu privire la cursul istoriei. Cum au trăit protagoniştii acestei micro-societăţi concentrate în uzină, muncitori, maiştri, ingineri, tehnicieni, economişti, cercetători şi administratori experienţa muncii la Uzinele 23 August, în raport cu idealurile enunţate de partid? Prin interviuri, dar şi prin imagini şi documente din epocă, vom explora viaţa în cămine, apartamentele repartizate, naveta, petrecerea timpului liber, participarea la defilări, munca voluntară, proiecţiile şi implicaţiile calculării şi realizării planurilor cincinale, şedinţele de partid, vizitele oficialilor, efectele crizei economice asupra muncii, relaţiilor şi consumului, raportul masculin–feminin. (R.N.)

 afis Conf de la Sosea Adriana Speteanu

About Author

Connect with Me: