
Concert sub Luna Pătrată – Alina Manole
De 10 ani încoace, ”Luna Pătrată” e planeta muzicală şi de poezie a Alinei Manole. Lunatici, păcătoşi, amanţi, îndrăgostiţi, refuzaţi, visători – toţi se regăsesc, într-o poveste sau alta dintre cele cântate, scrise sau vorbite de artistă, pe scene mari sau mici, de teatru sau de club, în Bucureşti şi în ţară.
De 10 ani încoace (îi numărăm doar pe cei ”oficiali”, de la apariţia albumului ”Luna Pătrată” din 2009) Alina Manole îşi dăruieşte muzica (şi cele alte 5 materiale discografice apărute între timp) unui public inteligent şi frumos, care devine parte din povestea unor seri memorabile, elegante, de-a dreptul ”terapeutice”.
Joi, 17 octombrie, orele 20:00, Alina Manole va cânta în clubul Quantic din Bucureşti alături de trei dintre cei mai buni muzicieni ai momentului: Raul Kusak, Adi Tetrade şi Sebastian Burneci. Împreună, vor dărui celor veniţi să asculte acea vibraţie care contează în ecuaţia stilului muzical pe care Alina Manole şi-l revendică, cu multe argumente, în plaja de stiluri autohtone. Nu, nu e folk, nu, nu e nici jazz, este doar o poveste muzicală ce trebuie încercată live.
Experienţa unui concert Alina Manole bulversează pentru că, spre deosebire de prestaţia mecanică a multor performeri din showbiz, muzica ei conţine inteligenţa emoţională a oamenilor care aleg cum să trăiască. În plus, interacţiunea cu spectatorii este personală, prin poveşti, prin căldură, prin empatie.
Concertul din luna octombrie este primul concert de club din Bucureşti după o pauză de mai bine de jumătate de an. Intervalul absenţei a fost plin de călătorii muzicale şi de proiecte care îşi vor arăta roadele până la finalul acestui an. Programaţi-vă aşadar o seară de răsfăţ muzical, pe măsura dorului de reîntâlnire cu poveştile Lunii.