Richie_Kotzer

Concert Richie Kotzen

În data de 3 iulie, cunoscutul chitarist Richie Kotzen ajunge în România şi va susţine un concert în Hard Rock Cafe din Bucureşti, alaturi de trupa sa.

O simplă privire aruncata discografiei şi biografiei lui Richie Kotzen este suficient ca să ameţeşti. Se poate spune despre acest muzician de nici 50 de ani ca s-a născut cu chitara în mână. Printre numeroase albume solo, de o diversitate impresionantă, americanul şi-a lasat amprenta şi asupra creaţiei unora dintre trupele cu care a colaborat mai degrabă pe fugă. Conflictul cu membrii Poison – trupa care l-a făcut, conform propriilor declaraţii, să „uite că este muzician” – nu schimbă cu nimic faptul că influenţa sa în calitate de compozitor este determinantă pe albumul „Native Tongue”.

Importantă este şi contribuţia sa în Mr. Big, unde a avut sarcina deloc uşoară de a-l înlocui pe marele Paul Gilbert. Iar cel mai recent proiect, The Winery Dogs, alături de Mike Portnoy şi Billy Sheehan, şi-a demonstrat cu prisosinţă viabilitatea pe scena marilor festivaluri rock.

Chitarist, solist vocal şi compozitor versatil, Richie Kotzen este una dintre cele mai importante figuri ale rock-ului contemporan, pe care l-a îmbinat în chip firesc cu jazz, blues şi elemente de pop sau punk, în funcţie de proiect. Lista partenerilor săi muzicali, care merge de la Gene Simmons la Guthrie Govan şi Glenn Hughes, este o mărturie în plus a capacităţii sale de a integra în propria interpretare cam tot ce a dat important acest gen muzical, de la începuturi până în prezent. Iar în concert, Richie Kotzen se dovedeşte făcut pentru scenă, un copil teribil rock and roll şi o desfătare pentru urechi şi suflete rebele. Eveniment organizat de Promusic Events & Maximum Rock. (R.N.)

About Author

Connect with Me: