Campbeel

Concert Phil Campbell

Legendarul chitarist al trupei Motörhead, Phil Campbell, va susţine un concert la Bucureşti, în data de 3 septembrie 2018, pe scena clubului Quantic, de la orele 20:30. Artistul îşi va delecta fanii cu proiectul solo “Phil Campbell and the Bastard Sons”, iar în playlist se vor regăsi li piese-tribut Motörhead.

Cu un nume extrem de sugestiv, “Phil Campbell and the Bastard Sons” este un grup compus din Phil Campbell, cei trei fii ai săi, Todd, Dane şi Tyla, şi vocalistul Neil Starr. Albumul de debut a fost lansat la începutul acestui an, via Nuclear Blast Records, şi este intitulat “The Age Of Absurdity”.

După un 2017 încărcat pentru trupă, cu numeroase show-uri în jurul lumii – inclusiv în deschidere la Guns‘n’Roses, Airbourne, Hawkwind şi Rob Zombie, plus concerte în cadrul Hellfest, Sweden Rock, Download Madrid, Tons of Rock şi multe alte fest-uri – Phil Campbell “and the Bastard Sons” au pregătit acest turneu de promovare a albumului. Show-urile live sunt o adevărată sărbătoare Rock’N’Roll, având în vedere ca, alături de materialul propriu, în repertoriul trupei se regăsesc mai multe piese clasice Motörhead şi, ocazional, cover-uri Black Sabbath, ZZ Top sau David Bowie! Pe scurt, concertul “Phil Campbell and the Bastard Sons” din Quantic trebuie bifat de orice fan Motörhead.

Phil Campbell a început să cânte la chitară la vârsta de 10 ani inspirat de idolii săi, printre care îi aminteşte pe Jimi Hendrix, Tony Iommi, Jimmy Page, Jan Akkerman sau Michael Schenker. În 1984, după ce Brian Robertson a părăsit Motörhead, Lemmy a organizat o serie de audiţii pentru a găsi un nou chitarist. La final, iconicul bassist voia să aleagă între Michael “Würzel” Burston şi Phil Campbell, dar după ce i-a auzit cântând împreună, s-a decis să-i angajeze pe amândoi. Würzel a părăsit trupa în 1995, dar Phil a rămas alături de Kilmister şi Motörhead, lansând nu mai puţin de 16 albume până la moartea lui Lemmy, în 2015, eveniment care a consemnat şi desfiinţarea trupei. (R.N.L.)

Campbeel

About Author

Connect with Me: