
Concert Nicu Alifantis & Zan
Pe 30 martie, în Hard Rock Cafe de la ora 21:30 este programat un show de poveste cu Nicu Alifantis şi trupa sa.
Înfiinţată în 1995 ca trupă de studio pentru înregistrarea albumului “Voiaj”, devine în 1996, după înregistrarea albumului “Nichita”, o trupă de proiecte. Prima apariţie pe scenă are loc în iulie 1996 la Festivalul de Artă Medievală de la Sighişoara, cu recitalul “Chanson pour mon amour”. Acest festival face ca trupa să capete un nume: ZAN.
“Ce-a urmat a fost precum un tăvălug al existenţei mele, atât ca om, cât şi ca artist. Am căpătat prieteni, alături de care am mers umăr la umăr, maeştri de la care am învăţat permanent câte ceva. Să ţi se întindă o mână, să ţi se deschidă un suflet, să poţi privi ochi din care să ţâşnească arteziene de lumină, să auzi niagare de sunete măiastre, toate acestea pentru mine au însemnat şi înseamnă bucuria de a trăi şi de-a exista prin ceea ce faci, indiferent că totul ţine o secundă, sau ani… sau Zani”, mărturisea Nicu Alifantis. (R.N.)
