
CODRU – festival non-profit pentru’mpădurit! Pădurea Bistra (Timiş), 23-25 august 2019.
Iată tot ce trebuie să ştii despre CODRU, aflat în 2019 la prima ediţie. Festivalul are loc pe durata a trei nopţi şi trei zile. De vineri, 23 august şi până duminică noaptea, 25, pregăteşte-te pentru o experienţă culturală, ecologistă, cât şi de un chef ce va rezona cu stejarii.
Care-i scopul festivalului? Pădurea Bistra e aflată între Timişoara şi comunele Ghiroda, Moşniţa Nouă şi Bucovăţ. Ea a suferit pagube în urma furtunii din septembrie 2017. Astfel, festivalul s-a născut din dorinţa naturală de a o conserva şi revitaliza.
Cu ajutorul Asociaţiei Pădurea Bistra şi a multor oameni cu suflet bun, vor fi plantaţi minimum 6.000 de arbori, pentru susţinerea şi îmbogăţirea arealului Pădurii Bistra. Scopul acestui festival este de a atrage atenţia asupra valorii reprezentate de pădure în vieţile locuitorilor din jurul ei, dar mai ales protejarea şi conservarea patrimoniului natural al zonei. Astfel, toate fondurile obţinute în urma festivalului vor fi direcţionate către această cauză. Plantarea se va face în toamnă.
În luna august se împlinesc 50 de ani de la Woodstock Festival, care prin mesajul lui de “PEACE, LOVE & MUSIC” a contribuit la schimbarea într-o lume mai bună. Aşteaptă-te să auzi din nou, într-un context actual, cântecele care au condus revoluţia contraculturală a anilor ‘60. În afară de asta, prima ediţie a festivalului presupune o experienţă de neuitat pentru toate sufletele care vor participa. Cele cinci zone muzicale cu soiuri alese (world, rock, hip hop, muzică electronică, reggae, cât şi ansambluri locale) vor fi înconjurate de activităţi artistice, precum film sau teatru, cât şi de activităţi distractive, sportive şi educative. Zona de copii va bucura zilele celor mici. În plus, o zonă de relaxare şi vindecare va restabili ordinea în universurile interioare ale tuturor curioşilor!
Dintre artiştii invitaţi, primii care au răspuns apelului sunt Subcarpaţi, Zdob şi Zdub, Laboratorium Pieśni (POL), Fără Zahăr, Timpuri Noi, Ţapinarii, Corbu şi Pământ. Aşteaptă-te la ce e mai divers dintre DJ-ii care pun tekno şi psytrance, MC importanţi de hip hop de prin zonă, cât şi artişti de etno-fusion, unde rădăcinile se vor îmbina cu experimentul electronic într-o eufonie care face cinste naturii.
