
Cinci întâmplări, citite pe trei voci
Dragostea transformă lumea în poveste. Cinci întâmplări, citite pe trei voci, de pe audiobookul “Poveşti de dragoste la prima vedere”, ne deschid apetitul pentru neaşteptatele apariţii ale iubirii.
Editura Humanitas vă dă întâlnire cu Mariana Mihuţ, Gabriel Liiceanu şi Radu Paraschivescu, cei trei cititori de pe audiobook, marţi, 14 martie, ora 19, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu. Vor fi acolo şi autoarele Adriana Bittel (poveste în lectura Marianei Mihuţ) Ana Blandiana şi Ioana Pârvulescu (poveşti în lectura lui Gabriel Liiceanu). Întâlnire moderată de Lidia Bodea.
Prima poveste e despre o dragoste târzie la Paris. A doua despre îngerii de lângă noi. În cea de-a treia veţi simţi un puternic miros de terebentină, iar în a patra, parfum de crini regali. A cincea va aduce în auz un nume care zgârie şi unul care mângâie. Prima poveste are miză şi pariază pe nenoroc. A doua cade din fantastic în lumea noastră cea de toate zilele. A treia are realism, râs, nerv. A patra inocenţă, umor, visare. A cincea, cu ironie, face poezie şi economie (politică).
Când Gabriel Liiceanu, Adriana Bittel, Radu Paraschivescu, Ana Blandiana şi Ioana Pârvulescu sunt autorii poveştilor, nu-i exclus să faceţi un “coup de foudre” pentru audiobook. Face parte dintre acele lucruri rare care, dacă n-ar exista, ar trebui inventate. Bucuraţi-vă în tihnă de vocile pe care le auziţi! (R.N.)
