Chirita la Iasi_foto Mihai Cratofil_688 (800x533)

Chiriţa la Iaşi cu Stela Popescu

Unul dintre cele mai atractive titluri prezentate de Primăria Municipiului Bucuresti prin intermediul Teatrului Muzical “Stela Popescu” în această perioadă este Chiriţa la Iaşi, care o are în rolul titular chiar pe Stela Popescu. Acest musical se va juca pe scena Sălii Mari a Palatului Naţional al Copiilor în zilele de 20, 21 noiembrie şi 11, 12, 15 decembrie de la ora 11,00.

afis chirita la iasi

Coana Chiriţa este emblematică şi reprezentativă pentru societatea în care a trăit Vasile Alecsandri. Surprinzător, şi pentru a noastră, după mai bine de 100 de ani. Subiectul este serios, maniera este comică, iar Stela Popescu uimitoare în rolul moldovencei parvenite şi inculte. Chiriţa la Iaşi este un musical de Roman Vlad, inspirat din piesa lui Alecsandri, în regia lui Dan Tudor,  în care comicul de situaţie, de caracter şi de limbaj se întrepătrund în conturarea unor personaje savuroase. Coregrafia este semnată de Ştefan Soare, iar scenografia de Viorica Petrovici. Participă trupa de balet a Teatrului “Stela Popescu”. Tinerii spectatori sunt invitati, aşadar, la o comedie clasică unde atmosfera de epocă este foarte bine surprinsă atât prin text cât şi prin dans, un spectacol pentru toate vârstele care educă şi distrează deopotrivă.

Teatrul “Stela Popescu” are o ofertă bogată pentru elevii din şcolile bucureştene, pe tot parcursul lunii noiembrie. Spectacolele care sunt prezentate pe scenele Palatului Naţional al Copiilor în această perioadă sunt Harap Alb, Lampio şi grăuntele de lumină şi Chiriţa la Iaşi. (R.N.)

Chirita la Iasi_foto Mihai Cratofil_127 (1)

About Author

Connect with Me: