
”Changing Places”, prima expoziţie internaţională cu focus exclusiv pe artiştii din Centrul de Interes
Pentru prima dată în aproape cei doi ani de la înfiinţare, 15 artişti din Centrul de Interes expun împreună într-o expoziţie de grup găzduită de Institutul de Artă Contemporană – Dunaújváros din Ungaria. ”Changing Places – Works by Artists of Centrul de Interes, Cluj-Napoca” rămâne deschisă publicului până la sfârşitul lunii mai.
Urmărind orientările şi profilul comunităţii artistice din Centrul de Interes, expoziţia se axează în principal pe lucrări de pictură, dar şi pe fotografie, film video sau sculptură. Prin lucrările artiştilor Belényi Szabolcs, Berszán Zsolt, Betuker István, Răzvan Botiş, Alin Bozbiciu, Mircea But, Radu Comşa, Andrei Ciurdărescu, Andrei Ispas, Irina Măgurean, Alex Mirutziu, Vlad Olariu, Mihai Plătică, Florin Ştefan şi Veres Szabolcs, expoziţia ”Changing Places” redă atmosfera creativă care s-a instalat în clădirea unei foste fabrici cu o bogată istorie industrială.
Centrul de Interes s-a înfiinţat în 2017 şi de atunci este una dintre instituţiile de artă contemporană clujene care organizează în mod periodic expoziţii şi proiecte, sesiuni de ateliere deschise, programe de rezidenţă pentru artişti internaţionali dar şi pentru tineri absolvenţi ai Universităţii de Artă şi Design din Cluj-Napoca, conferinţe, workshop-uri şi o bienală itinerantă, Creaţia Tânără Europeană.
Comunitatea de artişti şi galerişti formată la Centrul de Interes a atras încă de la început atenţia curatorilor şi artiştilor internaţionali, specialiştilor de artă, criticilor şi jurnaliştilor, dar şi a marilor centre şi muzee de artă din Europa şi nu numai. În acest context, mulţi dintre cei care au trecut pragul Centrului de Interes şi-au dorit să înţeleagă mai bine cum funcţionează o comunitate de artişti şi oameni creativi, ce anume i-a adus în acelaşi loc şi dacă este posibil ca modelul Centrului de Interes să fie exportat.
Expoziţia artiştilor din Centrul de Interes de la Institutul de Artă Contemporană – Dunaújváros nu urmăreşte să exporte un format clujean de succes, ci mai degrabă să redea punctul comun, de interes, în jurul căruia s-a construit întreaga comunitate: arta.
Expoziţia ”Changing Places – Works by Artists of Centrul de Interes, Cluj-Napoca” este prima expoziţie internaţională cu focus exclusiv pe arta produsă de artişti în atelierele din Centrul de Interes.
Expoziţia ”Changing Places” reprezintă doar o primă etapă dintr-un program de schimb între Centrul de Interes şi Institutul de Artă Contemporană – Dunaújváros. A doua etapă va avea loc în luna august, în paralel cu Zilele Culturale Maghiare din Cluj, când Centrul de Interes va organiza o expoziţie de amploare cu lucrări din colecţia Institutului de Artă Contemporană – Dunaújváros.