cate-blanchett

Cate Blanchett va prezida juriul Festivalului de Film de la Cannes anul acesta

Actriţa australiană Cate Blanchett, dublu premiată cu Oscar, una dintre femeile care au lansat la Hollywood o campanie pentru combaterea hărţuirii sexuale la locul de muncă, va prezida juriul celei de-a 71-a ediţii a Festivalului de Film de la Cannes, au anunţat organizatorii evenimentului.

“Suntem foarte încântaţi să îi urăm bun venit unei artiste unice şi extraordinare. Conversaţiile pe care le-am purtat în această toamnă ne-au convins că ea va fi un preşedinte dedicat şi un spectator pasionat şi generos”, au transmis Pierre Lescure, preşedintele festivalului, şi delegatul Thierry Fremaux.

Anul trecut, preşedintele juriului Festivalului de Film de la Cannes a fost cineastul spaniol Pedro Almodovar, care a acordat prestigiosul trofeu Palme d’Or producţiei suedeze “The Square”.

Cate Blanchett, născută pe 14 mai 1969, una dintre cele mai apreciate actriţe din lume, a câştigat de-a lungul anilor numeroase premii şi trofee importante. Actriţa australiană a fost nominalizată de şapte ori la premiile Oscar, câştigând de două ori – în 2005, la categoria “cea mai bună actriţă într-un rol secundar”, pentru interpretarea lui Katherine Hepburn în filmul “The Aviator” al lui Martin Scorsese, şi în 2014, la categoria “cea mai bună actriţă în rol principal”, pentru interpretarea din filmul “Blue Jasmine”, regizat de Woody Allen. Actriţa a mai câştigat trei Globuri de Aur, trei premii BAFTA şi premiul pentru interpretare feminină (Cupa Volpi) la Festivalul de Film de la Veneţia.

Cea de-a 71-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes va avea loc în perioada 8 – 19 mai 2018.

About Author

Connect with Me: