lady bird

Câştigătorul Golden Globes pentru cel mai bun film în deschiderea American Independent Film Festival

- Lady Bird, în premieră în România pe 27 aprilie -

Unul dintre cele mai lăudate filme din 2017, “Lady Bird”, în regia Gretei Gerwig, câştigător a două Globuri de aur şi nominalizat la cinci premii Oscar, va fi proiectat în premieră în România în cadrul American Independent Film Festival, vineri, 27 aprilie, de la 18:00, la Cinema PRO.

Lungmetrajul “Lady Bird”, marchează debutul regizoral al Gretei Gerwig, una dintre cele mai iubite personalităţi din lumea filmului independent. În acelaşi timp, Greta Gerwig este cea mai tânără regizoare care a câştigat un Glob de Aur şi a cincea femeie nominalizată la această categorie. Un alt Glob de Aur i-a revenit actriţei Saoirse Ronan, care o interpretează pe Christine “Lady Bird” McPherson, o absolventă  de liceu şi proaspăt studentă, aflată în conflict cu familia şi lumea.

American IFF18_poster

Acţiunea se petrece în Sacramento, California, în 2002, în peisajul precar al economiei americane, iar filmul este o privire emoţionantă asupra relaţiilor care ne modelează, convingerilor care ne definesc şi frumuseţii acelui loc pe care îl numim cu toţii acasă. Filmul aduce în faţa spectatorilor una dintre cele mai bogate relaţii mamă-fiică de pe marele ecran combinând elemente clasice de ‚teenage-comedy,’ cu nuanţe noi şi mature. Distribuţia este completată de Timothée Chalamet, cunoscut pentru rolul din „Call Me by Your Name”, pentru care a primit câte o nominalizare la Oscar, Globurile de Aur şi Premiile Bafta.

Din selecţia de anul acesta a American Independent Film Festival, fac parte încă două filme regizate de femei, “The Rider”, de regizoarelor Chloé Zhao şi “Certain Women”, de Kelly Reichardt, care propun poveşti profunde, calde, nuanţate şi generatoare de empatie pentru personaje aflate la răscrucea vieţii. Premierele celor două titluri în cadrul festivalului vor avea loc la Cinema Muzeul Ţăranului, astfel: “The Rider”, pe 27 aprilie, la  ora 20:30, la Cinema Muzeul Ţăranului şi “Certain Women” pe 30 aprilie de la ora 20:30, la Cinema Muzeul Ţăranului. (R.N.)

lady bird 2

TheRider1_rgb

TheRider2_rgb

CertainWomen2

CertainWomen3

 

About Author

Connect with Me: