
Câștigătorii preselecției pentru Gala HOP. Gala Tânărului Actor 2026
Cea de-a 29-a ediţie a Galei Tânărului Actor HOP, eveniment UNITER aflat sub direcția artistică a regizorului Silviu Purcărete, va avea loc în perioada 27-30 august 2026, la Teatrul de Stat Constanța, și are ca temă „A și B. Fața luminată și fața ascunsă a personajului. Metamorfoze”.
În zilele de 13, 14 şi 15 iulie a.c., UNITER a organizat, la Teatrul Excelsior din București, preselecţia pentru ediția din acest an. Juriul – format din actrițele Katalin Berekméri, Ana Ciontea, Ada Lupu, Rodica Negrea și Ana Bianca Popescu – a selectat următorii concurenți pentru a participa în competiția de la Constanța:
Secţiunea Individual
- Tudor Ioan Aron – Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”, București, 2026
- Ioana Cojocărescu – Universitatea „Babeș-Bolyai”, Cluj-Napoca, 2021
- Claudia Ene – Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”, București, 2018
- Otniel Floruț – Universitatea de Vest din Timișoara, 2021
- Deea Gruber – Universitatea „Lucian Blaga” Sibiu, 2024
- Flavius Hudișteanu – Universitatea de Vest din Timișoara, 2026
- Răzvan Theodor Ionescu – Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”, București, 2022
- Alexia Matei – Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”, București, 2026
- Ilinca Petre Meșter – Universitatea de Arte din Târgu Mureș, 2021
- Alexia Mocănescu – Universitatea Hyperion din București, 2023
- Simona Maria Negrilă – Universitatea „Lucian Blaga” Sibiu, 2018
- Filip Popescu – Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”, București, 2024
- Alexandra Răduță – Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”, București, 2018
- Georgiana Răpcianu – Universitatea „Dunărea de Jos” Galați, 2020
- Gabi Sandu – Universitatea „Babeș-Bolyai”, Cluj-Napoca, 2023
- Georgiana Tițoiu – Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”, București, 2021
- Ana Maria Țidulă – Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași, 2024
- Teodora Nicola Zaharia – Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași, 2022
Secțiunea Grup
- Aproape Crimă, adaptare după „Tom și Jerry” de Rick Cleveland, cu David Cristian – Universitatea „Lucian Blaga” Sibiu, 2022, Bogdan Liscan – Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”, București, 2024 și Mihai Mocanu – Universitatea „Lucian Blaga” Sibiu, 2023
- Hamlet Ofelia, cu Smaranda Mihalache – Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași, 2022 și Filip Popescu – Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”, București, 2024
- Efectul Rashomon, cu Deea Gruber – Universitatea „Lucian Blaga” Sibiu, 2024, Georgiana Tițoiu – Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”, București, 2021 și Alexandra Tofan – Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”, București, 2019
- Sindromul York, după „Richard al III-lea” de Shakespeare, cu Miruna Dobrotă – Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”, București, 2021, Nicoleta Miru-Cosma – Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași, 2017 și Georgiana Răpcianu – Universitatea „Dunărea de Jos” Galați, 2020
Cu cei 25 de actori selectați pentru competiția HOP ne întâlnim la Tabăra Pre-HOP de la Piatra Neamț, următoarea etapă a concursului Galei Tânărului Actor care se va desfășura în perioada 20-26 iulie. Un laborator artistic organizat de Teatrul Tineretului din Piatra Neamț, prin finanțarea Consiliului Județean Neamț, în parteneriat cu UNITER.
Actorii selectați în urma audiției vor participa la ateliere de lucru susținute de Silviu Purcărete (regizor), Vasile Șirli (muzician), Sebastian-vlad Popa (critic de teatru și scriitor), Ana Bianca Popescu (actriță), Ada Lupu (actriță), Radu Vancu (poet, prozator, eseist și traducător) și Ștefan Baghiu (scriitor, cercetător literar). Un context de networking artistic care îi va familiariza cu rigorile actoriei dincolo de mediul academic.
Tabăra Pre-HOP le oferă participanților un spațiu intensiv de cercetare, pregătire și dialog profesional, în care își pot dezvolta mijloacele de expresie și își pot confrunta propriile opțiuni artistice cu experiența unor creatori din domenii diferite. Totodată, întâlnirile îi apropie de exigențele profesiei și de realitățile teatrului dincolo de mediul academic.
Prin competiție, formare și întâlnirea directă cu profesioniști ai scenei, Gala Tânărului Actor 2026, continuă să fie o platformă relevantă pentru promovarea și sprijinirea tinerilor actori aflați la început de drum artistic.