
„Beţe, pietre şi corpul care cântă“, Rezidenţele Internaţionale de Teatru Shoshin în satul clujean Mera
Cea de-a cincea ediţie a Rezidenţelor Internaţionale de Teatru Shoshin, având tema Beţe, pietre şi corpul care cântă, va avea loc în perioada 12-17 august 2019 în satul Mera din judeţul Cluj, în apropierea oraşului Cluj-Napoca. Evenimentul este organizat de Asociaţia Culturală Shoshin şi cofinanţat de Intitutul Cultural Român (ICR), Primăria şi Consiliul Local Cluj-Napoca, Consiliul Judeţean Cluj şi Fundaţia Bethlen Gábor (BGA).
20 de participanţi vor urma un atelier de cinci zile cu Donald Kitt şi Kai Bredholt, actori ai Odin Teatret (Danemarca), un teatru-laborator cu influenţă şi impact global puternic asupra felului de a face teatru şi a gândi despre teatru. Rezidenţele Internaţionale de Teatru Shoshin sunt sesiuni de instruire şi cercetare dedicate extinderii domeniului de formare a artistului şi studierii legăturii dintre natură, mediul rural şi procesul creativ. Sesiunile sunt destinate actorilor, regizorilor, dansatorilor, coregrafilor din ţară şi din străinătate, precum şi tuturor celor interesaţi de acest domeniu. Calificarea anterioară în domeniul actoriei sau dansului nu este o condiţie de participare.
Activităţile desfăşurate în cadrul rezidenţei vor fi împărţite în două secţiuni. Donald Kitt va susţine cursuri de antrenament fizic al actorului/performerului, de dezvoltare a unor acţiuni prin intermediul utilizării unui obiect şi de explorare vocală (descoperirea ritmului individual, conştientizare spaţială şi dinamism). În cea de-a doua parte, Kai Bredholt va coordona crearea unui montaj (spectacol) în sat, folosind materialele create în prima parte a atelierului, precum şi materiale personale (cântece, dans şi poezie). Participanţii se vor întâlni cu muzicieni şi dansatori locali şi împreună vor organiza un spectacol final.
Donald Kitt s-a născut în Canada, în 1964, la doar câteva zile după crearea Odin Teatret. După ce a studiat la Universitatea din Winnipeg, a jucat în mai multe spectacole până în 1989, când a devenit cofondator al Teatrului Primus din Canada, o companie dedicată punerii în scenă a unor spectacole originale, multidisciplinare. După ce grupul şi-a încetat activitatea, în 1998, Donald Kitt s-a mutat în Italia, unde a lucrat ca artist, profesor şi instructor. A studiat şi a practicat dans Topeng în Bali (1996) sub îndrumarea maestrului balinez I Made Djimat. În 2006 s-a alăturat companiei Odin Teatret, iar în prezent regizează, conduce ateliere şi instruieşte tineri artişti implicaţi în spectacole sau transformance în Danemarca.
Kai Bredholt s-a născut în Copenhaga. Din 1990 lucrează ca actor, muzician şi compozitor la Odin Teatret, precum şi ca regizor al unor spectacole de teatru sau evenimente culturale în cadrul cărora teatralizează spaţiile locale. În 2016 a înfiinţat Landsbylaboratoriet (Laboratorul satului), unde lucrează ca director artistic.

