
La mulţi ani, Traian Stănescu!
Remarcabil reprezentant al şcolii clasice de teatru, Traian Stănescu ne-a impresionat întotdeauna prin eleganţă, rafinament şi căldura cu care îşi întruchipa personajele. Fie că era vorba de eroi romantici, de exponenţi ai unor idealuri nobile ca în „Ultima oră” sau de oameni simpli ca în „Crimă pentru pământ”, fiecare partitură cucerea prin tandreţe, seninătate şi…

27 martie – Ziua Mondială a Teatrului
Organizată pentru prima dată la Viena, în 1961, în timpul celui de-al IX-lea Congres Mondial al Institutului Internaţional de Teatru, Ziua Mondială a Teatrului a devenit, din 1962, un eveniment anual, organizat de Centrele naţionale ale Institutului Internaţional de Teatru (ITI). Înfiinţat în 1948, la iniţiativa UNESCO, ITI reprezintă cea mai importantă organizaţie nonguvernamentală din…

„Concertul” de Ziua Francofoniei la Istanbul
Institutul Cultural Român „Dimitrie Cantemir” de la Istanbul organizează un eveniment inedit, închinat Zilei Francofoniei. Lungmetrajul „Le Concert”, în regia lui Radu Mihăileanu, ajunge la iubitorii celei de-a şaptea arte joi, 28 martie 2019, ora 19.30, la Institutul Francez din Istanbul. În fiecare an, la 20 martie, 75 de ţări membre ale Organizaţiei Internaţionale a…

Vernisajul expoziţiei Ştiinţă şi etnicitate II: Biopolitică şi eugenism în România, 1920-1944, la Muzeul Dr. Nicolae Minovici
Vineri 29 martie 2019, ora 14.00, vernisajul expoziţiei tematice Ştiinţă şi etnicitate II: Biopolitică şi eugenism în România, 1920-1944, organizată de Muzeul Municipiului Bucuresti şi Centre for Medical Humanities, Oxford Brookes University, la Muzeul Dr. Nicolae Minovici. Intrarea este liberă la vernisaj, în limita locurilor disponibile. Această expoziţie documentează complexul program biopolitic şi eugenic folosit…

Premieră de Ziua Mondială a Teatrului, la Gong
Teatrul pentru Copii şi Tineret „Gong” Sibiu prezintă miercuri, 27 martie, de la ora 18:00, premiera spectacolului „Privighetoarea” după Hans Christian Andersen, în regia lui Gavriil Pinte. După „Harap Alb” şi „Povestea lui Rapunzel”, regizorul Gavriil Pinte revine la Teatrul Gong din Sibiu şi face o pledoarie pentru ceea ce e natural, autentic şi adevărat….

O Prinţesă americană. Povestea de dragoste dintre Meghan Markle şi Prinţul Harry de Leslie Carroll întregeşte colecţia Corint
Editura Corint anunţă apariţia unui nou titlu incitant în portofoliu: O prinţesă americană. Povestea de dragoste dintre Meghan Markle şi Prinţul Harry de Leslie Carroll. Editura Corint continuă astfel să prezinte publicului din România poveşti şi biografii ale unor femei extrem de puternice, titlurile anterioare incluzând Jacqueline Bouvier Kennedy Onassis. Povestea nespusă de Barbara Leaming…

Lansarea volumului XANAX de Liviu Iancu
Editura TREI vă invită la lansarea volumului ”XANAX”, de Liviu Iancu, joi, 28 martie 2019, de la ora 19.00, în Librăria Humanitas de la Cişmigiu. Alături de autor se vor afla Radu Paraschivescu – scriitor, Florin Iaru – scriitor şi Virginia Costeschi – Editura Trei. Oameni simpli, miniştri, prostituate, peşti, mari afacerişti, medici celebri, cântăreţi,…

Concert Bosquito şi Ovidiu Lipan Ţăndărică
BestMusic Live Concerts te invită la Hard Rock Cafe, joi, 28 martie, începând cu ora 21:30, la un concert extraordinar cu una dintre cele mai originale trupe româneşti cu un sound unic, Bosquito. Invitat special: Ovidiu Lipan Ţăndărică. Fondată de Radu Almăşan în Braşov, la începutul anilor 2000, trupa a abordat un fusion de rock…

Zilele Filmului Maghiar la Târgu Mureş, ediţia a 9-a
Institutul Balassi – Institutul Maghiar din Bucureşti şi Asociaţia K’Arte din Târgu Mureş organizează a noua ediţie a Zilelor Filmului Maghiar la Târgu Mureş la Cinema Arta, G Caffe, Camera K’ARTE, Teatrul Spectrum şi Jazz&Blues Club. În ultimii ani Zilele Filmului Maghiar (ZFM) la Târgu Mureş a încurajat o serie de evenimete conexe care îşi…

Muzeul Naţional Prado sărbătoreşte 200 de ani de la inaugurare la Bucureşti
2019 este un an de maximă importanţă pentru cultura spaniolă: Muzeul Naţional Prado din Madrid, principala instituţie culturală a Spaniei şi unul dintre cele mai importante muzee din lume, împlineşte 200 de ani de când şi-a deschis porţile publicului. Muzeul dispune de numeroase lucrări de excepţională valoare artistică realizate de artişti precum Goya, Velázquez, Tiziano,…

Marian Stere şi Iustin Gordoş lansează “Diamante”
Luni 25 martie, începând cu orele 16:00, Magazinul Muzica din Bucureşti găzduieşte lansarea compact discului intitulat “Diamante”. Apărut la casa de discuri Eurostar, materialul discografic reuneşte cântece “de suflet, din suflet şi pentru suflet” interpretate de Marian Stere şi Iustin Gondoş. Muzica parţine compozitorilor Marcel Iorga şi Nicolae Caragia iar semnatarul textelor este Marian Stere….