
Concurs de texte românești – Spațiu pentru dramaturgia românească în Festivalul Național de Teatru
Ediția XXXVI a Festivalului Național de Teatru, care se va desfășura la București în perioada 16-25 octombrie, anunță lansarea ediției cu numărul 5 a concursului de dramaturgie. Până la data de 10 iulie, dramaturgii și dramaturgele sunt invitați să trimită două scene (maxim 10 pagini) dintr-o piesă pe care o vor dezvolta ulterior pentru unul…

La porțile soarelui. Sânzienele
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită în data de 24 iunie 2026 la evenimentul „La porțile soarelui. Sânzienele”. Sărbătoare a începutului verii agricole, fapt pentru care mai este numită și Cap de vară, aceasta este încărcată de simboluri și marcată de nenumărate ritualuri menite să aducă sănătate, noroc și fertilitate; ca orice prag…

A patra premieră în șase luni: Teatrul Grivița 53 prezintă „Funny Games”, după Michael Haneke, în regia lui Botond Nagy
La doar șase luni de la deschidere, Teatrul Grivița 53 își anunță a patra premieră: „Funny Games”, adaptare scenică după filmul lui Michael Haneke, în regia lui Botond Nagy. Spectacolul are o distribuție din care fac parte Ofelia Popii, Ciprian Scurtea, Ștefan Radu / Vlad Pânzaru, Carol Ionescu / Eduard Păună și Buse Özgül /…

Semnal editorial: Vietnam. O epopee tragică, 1945–1975 de Max Hastings
O istorie cuprinzătoare și captivantă a Războiului din Vietnam, scrisă de unul dintre cei mai apreciați istorici militari şi apărută la Editura Corint. Vietnamul a devenit cel mai controversat conflict modern al lumii occidentale, precipitând o umilință pe câmpul de luptă pentru Franța, în 1954, apoi una de proporții și mai mari pentru Statele Unite,…

La mulţi ani, Alexandru Bindea!
Un actor iubit, un artist ce combină fascinant comicul exploziv şi ironia, ingenuitatea şi echivocul, un artist cu personalitate, un talent cu semnătură. Mereu o bucurie, pe scenă sau în film. Se cuvine să îl sărbătorim şi să îl aplaudăm nu numai azi de aniversare, ci întotdeauna şi mereu!

Seară dedicată lui Pierre Michon, unul dintre cei mai importanți scriitori europeni de astăzi, la Humanitas Kretzulescu
Miercuri, 24 iunie, începând cu ora 19:00, Editura Trei, prin imprintul Anansi. World Fiction, invită publicul bucureștean la o întâlnire literară care are în centru cea mai recentă traducere în limba română din opera lui Pierre Michon: romanul Scriu Iliada (traducere de Liviu Ornea). Sub mottoul „Între Homer și Pierre Michon. Cum supraviețuiesc marile povești”,…

Premieră la TNB: „Mai e vreun candidat?” – Caragiale în viziunea muzicală și ludică a Adei Milea
Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București anunță premiera spectacolului-concert „Mai e vreun candidat?” de Ada Milea, un proiect ale cărui prime reprezentații vor avea loc pe 24 și 25 iunie 2026, de la ora 21:30, într-un cadru spectaculos: Amfiteatrul în aer liber (Sus pe acoperișul TNB). De această dată, geniul marelui Caragiale se întâlnește cu…

Hidrotopias. O expoziție despre interdependențele dintre apă, tehnologie și formele de viață din Delta Dunării, la galeria Sector 1 din București
Între 18 iunie și 9 iulie 2026, Galeria Sector 1 din București găzduiește expoziția Hidrotopias, un proiect care invită publicul să descopere Delta Dunării din perspective mai puțin explorate. Pornind de la o cercetare de teren desfășurată în localitatea Sfântu Gheorghe, expoziția reunește lucrările artistelor Floriama Candea, Pepa Ivanova și Ioana Vreme Moser, dezvoltate în…

Cusături de Sânziene – Colecția de ii Dana Vulcu
Muzeul Național al Țăranului Român vă invită miercuri, 24 iunie 2026, de la ora 16:30, la Sala Acvariu, la vernisajul expoziției Cusături de Sânziene, eveniment ce aduce în atenția publicului valoroasa Colecție de ii Dana Vulcu. În rândul obiectelor de îmbrăcăminte ale țăranului român, ia (cămașa) ocupă un loc de frunte. Atenția deosebită pe care…

La mulţi ani, Răzvan Mazilu!
Dansator, coregraf şi regizor, Răzvan Mazilu a început să studieze dansul la vârsta de 3 ani, potrivit www.razvanmazilu.ro. Absolvent al Liceului de Coregrafie “Floria Capsali” din Capitală (1992) şi al Universităţii de Artă Teatrală şi Cinematografică “I.L. Caragiale”, secţia Creaţie Coregrafică (1996), urmează, în paralel, stagii şi work-shop-uri susţinute de coregrafii Josef Nadj, Christine Bastin,…

La mulţi ani, Dragoş Bucur!
Carismatic actor de film, personaj activ, creator de şcoală de actorie, om de televiziune, Dragoş Bucur şi-a construit o carieră solidă, jucând roluri principale încă de la debutul în „Marfa şi banii”, semnat de Cristi Puiu. Azi, de ziua lui, îi dorim cât mai multe întâlniri profesionale inspirate şi rodnice, sănătate şi noroc!