
Au fost aleși cei 12 participanți la a doua ediție a rezidenței New Draft
New Draft, prima rezidență online de dezvoltare de scenarii de lungă durată din România și din Republica Moldova, și-a ales proiectele participante la ediția din 2023.
2Am fost surprinsă de numărul și de calitatea proiectelor. Ne-a fost greu să alegem cele 12 proiecte, pentru că după o primă selecție făcută aveam peste 20 de proiecte care meritau să ajungă pe lista finală. Și citind aplicațiile mi-am dat seama câte proiecte valoroase există într-o industrie în care de multe ori se discută despre numărul mic de scenariști profesioniști. Dar între un proiect bun și un film produs este un drum lung, în care de multe ori autorii se pierd. Fie că vorbim despre studenți care au absolvit facultatea sau de autori din medii conexe (am avut aplicații de la jurnaliști, scriitori, autori de film documentar sau scenariști specializați pe seriale), dezvoltarea de scenariu, găsirea unui producător și apoi a finanțării, înseamnă de multe ori un drum atât de complicat încât proiectul se pierde pe parcurs. Tocmai acest gol încercăm noi să îl acoperim la New Draft”, spune Ana Agopian, trainer New Draft.
Cei 12 participanți și proiectele care vor fi dezvoltate în perioada iulie-octombrie 2023 sunt:
- Acasă – Dan Panaet (România)
- Acasă, pe drumul cel mai lung – Carla Fotea (România)
- Club Nord – Irina Huțu (România)
- Don’t let these houses grow alone – Nicolina Șterbeț (Republica Moldova)
- Exotic toxic erotic – Denise Conn Tubacu (România)
- Hora – Dima Stoianov (Republica Moldova)
- Josephine – Bogdan Drumea (România)
- Linia fierbinte – Lucia Lupu (Republica Moldova)
- Omul cu cârlig – Andrei Șianțiu (România)
- Revelionul lui Alin – Elena-Maria Călinoiu (România)
- Work in progress – Cristina Iliescu (România)
- Ziua de naștere a lui Vlăduț – Adrian Ionescu (România)
În total, 52 de aplicanți din București, Chișinău, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, Constanța, Galați, Roșiorii de Vede și alte orașe din România și-au înscris proiectele la ediția a 2-a a rezidenței New Draft. Selecția a fost realizată de trainerii programului, Massimiliano Narduli (scenarist și script advisor), Ana Agopian (scenaristă și regizoare de film, consultantă de scenarii) și Crăița Nanu (selecționeră, curatoare de film și consultantă de scenarii).
