
Art Safari cu trei ediții în 2023
Primul sezon începe în 10 februarie și aduce mult-așteptata expoziție retrospectivă a unui mare modernist român – Ion Thedorescu-Sion, Impresionism spaniol, Prix Marcel Duchamp și Young Blood-ul din arta românească.
Art Safari, cel mai îndrăgit eveniment dedicat artei din România și Europa de Est, va avea 3 ediții în anul 2023; Ediția a 11-a, prima din acest an, se desfășoară în perioada 10 februarie-14 mai, în Palatul Dacia-România (Muzeul Municipiului București), din strada Lipscani 18-20.
Primul sezon celebrează 140 de ani de la nașterea lui Ion Theodorescu-Sion (1882-1939), maeștrii picturii spaniole, de la Academism la Impresionism, printre care celebrul „Maestru al luminii” – Joaquin Sorolla.
Artistul român multipremiat Mircea Cantor revine la Art Safari în cadrul expoziției „The Memory Palace. Focus on the French art scene with the Marcel Duchamp Prize”, având ca focus unul dintre cele mai prestigioase premii dedicate artei din lume, Prix Marcel Duchamp. Iar „Young Blood”, expoziție curatoriată de Mihai Zgondoiu, revine la Art Safari cu partea a 2-a, la cererea publicului tânăr!
În a doua parte a anului, Art Safari organizează două expoziții de răsunet: „Love Stories”, cu lucrări din colecția National Portrait Gallery, Londra, dar și „Bags Inside Out”, o expoziție de genți iconice din colecția altui muzeu londonez, Victoria and Albert, care revine la Art Safari.
Expoziții Art Safari – ediția a 11-a (10 februarie-14 mai 2023)
„Ion Theodorescu Sion. O viață de poveste”, curator dr. Elena Olariu
Chiar dacă a trăit doar 57 de ani, ne aflăm în fața unui pictor de mare succes în perioada interbelică, un artist care a avut 14 expoziții personale, care a participat la aproape toate saloanele oficiale din București și a expus alături de marii maeștri români din epocă. Ion Theodorescu-Sion este artistul care a produs senzație prin picturile sale, adevărate simfonii dedicate definirii „specificului românesc”, fiind un unionist convins și erou-militar al Primului Război Mondial.
„Maeștrii picturii spaniole. Secolul al XIX-lea și apariția Impresionismului”, curator dr. Helena Alonso
Expoziția este construită în jurul renumitului impresionist spaniol Joaquin Sorolla – „Maestru al luminii”, în contextul celebrării internaționale a centenarului său, și a lui Marià Fortuny – artist versatil care s-a bucurat de un succes internațional enorm.
„The Memory Palace. Focus on the French art scene with the Marcel Duchamp Prize”, curator Daria de Bauvais, asistată de dr. Lisa Colin
Prix Marcel Duchamp este unul dintre cele mai prestigioase premii din lume dedicate artiștilor, organizat de Asociația pentru Difuzarea Internațională a Artei Franceze (ADIAF). Mircea Cantor este singurul artist român care a fost distins cu Marcel Duchamp Prix. Artiștii din „The Memory Palace” deschid câmpul posibilităților și invocă povești dincolo de memorie.
„Young Blood 2.0. Ce este nou în artă?”, curator Mihai Zgondoiu
Expoziția „Young Blood 2.0” ar trebui privită cu mintea (super)deschisă și înțeleasă pe măsură, pentru că este arta momentului. Contemporaneitatea artei are nevoie de un nou „refresh”, pe care-l găsiți în Art Safari.