afis_Arbori bătrâni

Arbori Bătrâni – expoziţie de fotografie

Expoziţia de fotografie Arbori Bătrâni a artistului Florin Ghenade poate fi vizitată până în 13 ianuarie 2019, la Muzeul Naţional al Ţăranului Român.

Galeria Posibilă, alături de Muzeul Naţional al Ţăranului Român, organizatorii expoziţiei Arbori Bătrâni, invită publicul la sala Tancred Bănăţeanu, la o expunere îndreptată spre fotografie ca mediu al artei contemporane, dar şi spre valorile subiectului fotografiat. Căutarea lui Florin Ghenade de a înţelege subiectul fotografiat – arborii bătrâni – precum şi atenţia acordată documentării acestora, subliniază colaborarea dintre Muzeul Naţional al Ţăranului Român şi Galeria Posibilă.

Florin Ghenade a călătorit timp de 6 ani prin ţară fotografiind arborii seculari: i-a documentat pe întuneric, în peisajul lor natural, iar pe lumină a întâlnit comunitatea din jurul acestora, printre care şi un tânăr cioban ale cărui vorbe aşază subtitlul expoziţiei: Să fie întuneric, da’ să fie lumină!

„Lumină, pentru că fotografiile lui Florin Ghenade sunt directe, arată nemijlocit ce vor să comunice – arborii, noaptea -, dar şi întuneric pentru că acestea se dezvăluie vizitatorului pe măsură ce cunoaşte părţile adiacente – sertare, poveşti, experienţa artistului. Această relaţie dintre lumină şi întuneric, ascuns şi arătat (specifice, de altfel, mediului fotografiei) determină căutarea şi atenţia noastră pentru ceea ce nu se vede. Expoziţia din noiembrie te lasă să descoperi şi să te pierzi cu privirea, să observi fotografia”. (Alexandra Manole, curatoare).

afis_Arbori bătrâni

About Author

Connect with Me: