Anul Puccini – Concert Filarmonica Pitești (cu Matteo Lippi și Federico Longhi)
În cadrul manifestărilor organizate cu ocazia Anului Puccini în România, în data de 12 septembrie 2024, la ora 19.00, va avea loc la Centrul Multifuncțional Pitești, în deschiderea stagiunii a 18-a
Concertul vocal simfonic este susținut de Orchestra Simfonică a Filarmonicii Pitești. Dirijor: Cătălin Toropoc. Participă: soprana Alexandra Grigoraș (Italia), soprana Madeleine Pascu, tenorul Carlo Raffaelli (Italia) şi baritonul Federico Longhi (Italia).
În program: arii celebre din operele Tosca, Boema, Madama Butterfly, Manon Lescaut, Turandot, La Rondine.
Federico Longhi și-a început studiile muzicale ca flautist la Institutul de Muzică din Aosta, dedicându-se ulterior studiului de canto cu G. Valdengo, A. Pola, F. Mattiucci, B. M. Casoni și cu A. Ferrarini. Și-a perfecționat apoi studiile de tehnică vocală la Academia de Muzică „Catalani” din Senigallia, la Fundația Toscanini din Parma, la Academia Rossiniana din Pesaro și la Academia Internațională de Operă „Katia Ricciarelli” din Parma, devenind ulterior câștigătorul a numeroase concursuri internaționale și perfecționându-se cu Maeștrii Leone Magiera şi Roberto Negri.
În 1995, Federico Longhi și-a început cariera profesională în operă debutând în rolul lui Figaro din Bărbierul din Sevilla. A interpretat diferite roluri alături de celebrități internaționale și a colaborat cu regizori renumiți, în teatrele italiene și străine. În domeniul muzicii de cameră, a colaborat cu Duetul de chitare „G. Rosetta” format din Margherita Vallomy și Anna Vella. În colaborare cu pianiștii Giulio Zappa, Franck Villard și M. Cristina Pantaleoni a abordat un vast repertoriu de muzică franceză și italiană.