
AnnArt Gallery – 9 ani de la înfiinţare
Pe 15 mai, AnnArt Gallery împlineşte nouă ani de existenţă. Cu acest prilej, anunţă că începând cu această dată, îşi aşteaptă vizitatorii de luni până vineri între orele 13 – 18 şi în prima sâmbătă a fiecărei luni între orele 11 – 15 dar şi oricând în afara acestui program, cu un telefon înainte.
În acest moment, pe simeze este expoziţia Vladimir Şetran: Scrisori de dragoste, o aniversare tare frumoasă a celor 85 de ani acestui multiubit mare maestru al picturii şi design-ului de la noi. Selecția prezentată reunește 35 de lucrări, în format mic și mediu, acril și tușuri colorate pe hârtie fotografică, ce reușesc, din nou, să inventeze un limbaj plastic seducător și profund totodată, prin intensitatea imaginației cromatice și energia misteriosului script caligrafic. Expoziţia se poate vizita până la 22 mai.
De asemenea, AnnArt pregăteşte o expoziţie-eveniment semnată Sorin Ilfoveanu, al cărei vernisaj e programat pentru 26 mai.