Actrita-Andra-Guti-premiu-la-Festivalul-de-Film-de-la-Locarno

Andra Guţi câştigă premiul pentru cea mai bună actriţă la Festivalul de Film de la Locarno

Andra Guţi, a primit Premiul pentru cea mai bună actriţă la Festivalul de Film de la Locarno, pentru rolul său din “Alice T.“, în regia lui Radu Muntean. În cel de-al şaselea lung-metraj al regizorului, Andra Guţi o interpretează pe Alice Tarpan, o tânără de 16 ani,  cu o adolescenţă complicată.  Premiul prestigiosului festival a fost acordat, la ediţii anterioare, unor actriţe ca Isabelle Huppert, Brie Larson sau Robin Wright.

„Mă bucur mult pentru Andra. S-a aruncat cu capul înainte în filmul nostru şi acum are o primă confirmare că munca şi sacrificiul ei se văd pe ecran. Eu, în orice caz, i-am dat de mult premiul ăsta. A fost o plăcere să lucrăm împreună“,  ne spune Radu Muntean. La rândul său, Andra Guţi mărturiseşte că participarea sa la filmul “Alice T.“ „a fost cu siguranţă cea mai intensă perioadă a vieţii mele“.

Andra Guţi s-a născut la Valladolid, Spania, în 1999, şi a absolvit Liceul de Arte “Dinu Lipatti” în 2018. “Alice T.“ este primul ei rol principal, rol pentru care a participat la un casting cu peste 800 de tinere actriţe. Filmările au avut loc imediat după ce Guţi a împlinit 18 ani. Cea de-a 71-a ediţie a Festivalului a avut loc intre 1 şi 11 august 2018. Înfiinţat în 1946, este unul dintre festivalurile de film cu cea mai veche tradiţie, fiind recunoscut ca o platformă de prestigiu pentru filmele de artă.

“Alice T.” va putea fi văzut în cinematografele din România începând cu 9 noiembrie 2018, fiind distribuit de Voodoo Films. (R.N.L.)

Guti 1_credit Samuel Golay

Guti 2_credit Massimo Pedrazzini

About Author

Connect with Me: