
Alifantis & FragileBand – Turneul Memorabilia
Nicu Alifantis vă invită în turneul “Memorabilia” – un spectacol de aproape două ore alături de FragileBand: Mihai Neniţă, Răzvan Mirică, Lyuben Gordievski, Adrian Flautistu.
Memorabilia înseamnă muzica unora dintre cele mai îndrăgite spectacole de teatru din România, un legământ artistic, între prieteni nepereche care sfidează timpul şi legile acestuia, un omagiu adus familiei deosebite a teatrului românesc în semn de mulţumire.
Memorabilia înseamnă un spectacol de aproape două ore alături de FragileBand: Mihai Neniţă, Răzvan Mirică, Lyuben Gordievski, Adrian Flautistu.
Memorabilia înseamnă un tur de forţă în 20 de orase, un turneu care ajunge în toate regiunile ţării: Braşov – 1 octombrie, Târgu Mureş -2 octombrie, Turda – 3 octombrie, Arad – 4 octombrie, Constanţa – 7 octombrie, Tulcea – 8 octombrie, Ploieşti – 10 octombrie, Craiova – 12 octombrie, Timişoara – 13 octombrie, Deva – 14 octombrie, Pitesti – 15 octombrie, Brăila – 22 octombrie, Galaţi – 23 octombrie, Iaşi – 24 octombrie, Suceava – 26 octombrie, Focşani – 27 octombrie, Piatra Neamţ – 30 octombrie, Bistriţa – 31 octombrie, Cluj – 1 noiembrie, Drobeta Turnu Severin – 3 noiembrie.
Nicu Alifantis a debutat în muzică la 19 ani la Teatrul „Maria Filotti” din Brăila, oraşul său natal, al cărui cetăţean de onoare este din 2017, iar în cei peste 45 de ani de activitate a semnat muzica pentru 118 spectacole de teatru, în regia celor mai importanţi regizori ai teatrului românesc. În paralel cu activitatea din teatru şi-a desfăşurat şi activitatea concertistică fiind autorul unora dintre cele mai emoţionante cântece scrise pe versuri ale poeţilor români clasici şi contemporani.
Cu 17 albume discografice individuale, 6 albume de autor, 11 albume cu colecţii, dar prezent şi pe 28 de compilatii, Nicu Alifantis a susţinut până în prezent peste 5200 de concerte în tară şi în străinătate, fiind astfel unul dintre cei mai prolifici cantautori contemporani. Activitatea sa include şi apariţii editoriale – volume de poezie, proză sau memorialistică.
