
A murit actorul Septimiu Sever!
Septimiu Sever, actorul care a jucat în filme precum “Dacii” (1967), “Mihai Viteazu” (1971) şi “Marisol” (1983) a încetat din viaţă la vârstă de 91 de ani.
În dimineața zilei de 14 august, pe pagina de Facebook a lui Septimiu Sever a aparut un mesaj care a anunțat moartea aceastuia, scris probabil de rudele actorului: „Dragii mei, eu am plecat. Vă las cu bine, în această dimineață însorită de august”.
Septimiu Sever s-a născut la data de 30 aprilie în anul 1926, la Turda. A fost unul dintre cei mai apreciați și cunoscuți actori români. În anul 1971, celebrul actor a emigrat în Canada alături de soția sa, Herastia Peretz.
Septimiu Sever a fost distins cu Ordinul Meritul Cultural clasa a III-a, în anul 1967, „pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice”.
Sursă: www.avantaje.ro
Condoleanțe familiei îndurerate și multă putere pentru a depăși aceste grele și dureroase momente.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!