
100 de ore de muzică la Festivalul TimeShift
Festivalul TimeShift va avea loc la Romexpo în perioada 20 – 23 iulie 2017. Patru zile de festival, patru scene, 100 de artişti, un line-up cu peste 100 de ore de muzică.
Timp de patru zile, Bucureştiul va fi capitala europeană a muzicii dance. Potrivit infomusic, TimeShift înseamnă patru scene, un line-up cu peste o sută de DJ şi peste o sută de ore de muzică groove.
DJ Snake este headliner în prima zi a festivalului, creând un show unic pe scena principală. Celelalte scene vor găzdui artişti precum Chris Liebing, Loco Dice şi Faithless DJ set. DJ Snake şi-a început cariera muzicală în 2009 şi până în 2012 primise deja prima nominalizare la un premiu Grammy. A reuşit să ia cu asalt scena festivalurilor de muzică electronică, devenind în prezent unul dintre cei mai cunoscuţi artişti în acest gen muzical.
Vineri, Bloc Party va urca pe scena principală alături de White Lies şi Mystery Jets. Pe restul scenelor vor urca Orbital, Rudimental (DJ set), Alex Metric şi Hot Chip (DJ set).
Sâmbătă seară, David Guetta va urca pe scena principală pentru un show memorabil, format din efecte vizuale şi sunet. Robin Schulz, Jonas Blue, Dubfire şi Markus Schulz se numără printre artiştii confirmaţi pentru această seară.
În ultima zi a festivalului, Above & Beyond va acapara scena principală. Pe scenele secundare vor fi prezenţi Goldie şi Chicane. (R.N.)
