
Radu Jude în competiția oficială a Festivalului de Film de la Locarno cu filmul „Nu aștepta prea mult de la sfîrșitul lumii”
Cel mai nou film scris și regizat de Radu Jude, „Nu aștepta prea mult de la sfîrșitul lumii” (Do Not Expect Too Much from the End of the World), participă în competiţia oficială a celei de-a 76-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film de la Locarno cu sprijinul Institutului Cultural Român. Din selecția oficială a festivalului, care se desfășoară în perioada 2-12 august 2023, fac parte 17 producții.
Despre filmul „Nu aștepta prea mult de la sfîrșitul lumii”, al cărui titlu citează un aforism de Stanisław Jerzy Lec, Radu Jude a declarat: „Rivette scrie undeva: „Cinemaul este, în mod fundamental, o artă descriptivă și didactică: cele două sînt legate. Doar un hazard al istoriei a făcut ca narațiunea să-i devină aparent consubstanțială. Vocația lui veritabilă este eseul: adică punerea în ordine descriptivă a realității, revelarea relațiilor, legăturilor și concordanțelor diverselor fenomene”. Este ceea ce am încercat, cu modestele mele puteri, să fac în acest film: să pun în legătură diverse narațiuni (despre exploatare, despre oboseală, despre moarte, despre imagini), diverse genuri (road-movie, comedie, film de montaj, film documentar), diverse tipuri de umor (de la cel de autobază la cel rafinat) și diverse strategii estetice, pe care sper că publicul le va descoperi cu deliciu”.
Ilinca Manolache, Ovidiu Pîrșan, Dorina Lazăr și László Miske joacă în rolurile principale, alături de celebra actrița germană Nina Hoss. Din distribuție mai fac parte actorii Katia Pascariu, Șerban Pavlu, Nicodim Ungureanu, Ioana Iacob, Claudia Ieremia, Zita Moldovan, Rodica Negrea, Adina Cristescu și Sofia Nicolaescu. Într-o apariție specială – cineastul Uwe Boll (faimos, printre altele, pentru provocarea adresată celor care l-au criticat, de a-și demonstra dreptatea în ringul de box).
Imaginea este semnată de Marius Panduru (RSC), montajul este realizat de Cătălin Cristuţiu, Jaime Baksht și Michellee Couttolenc s-au ocupat de mixajul de sunet, iar Andreea Popa și Cristian Niculescu au fost responsabili de scenografie. Producători sunt Ada Solomon și Adrian Sitaru.
În România, filmul va intra pe marile ecrane din 27 octombrie.
Radu Jude a mai fost prezent în Festivalul de la Locarno în 2016, în competiția oficială, cu lungmetrajul Inimi Cicatrizate (Premiul Special al Juriului); în 2017, în secțiunea Signs of Life cu filmul de montaj Țara moartă și în 2021 în secțiunea Pardi di domani: Concorso Corti d’autore cu scurtmetrajul Caricaturana.
De altfel, filmele acestuia fac obiectul unui studiu monografic recent – „Beyond the New Romanian Cinema: Romanian Culture, History, and the Films of Radu Jude”, scris de Andrei Gorzo și Veronica Lazăr. Cartea este în limba engleză și a fost publicată la Editura Universității Lucian Blaga din Sibiu.