cp-pustnik19-poster-cover-800-cover-800

Opt finalişti din şase ţări participă la rezidenţa internaţională de scenaristică Pustnik

Cea de-a cincea ediţie a rezidenţei internaţionale de scenaristică Pustnik, care se va desfăşura între 2 şi 9 septembrie 2019 la Portul Cultural Cetate, a anunţat numele celor opt participanţi, aleşi dintr-un număr total de 119 înscrieri, din 44 de ţări.

Cei opt finalişti selectaţi de curatorii rezidenţei – Andreea Borţun şi Bryn Chainey – vin din şase state: Ori Aharon (Israel/România) – OSHER; Phyllis Grae Grande (Filipine) – Everybody Leaves; Tess Martin (USA) – Tracing Rita; Alexandru Mavrodineanu (România) – A serious man; Kerstin Neuwirth (Austria) – ABITANTI; Jayisha Patel (UK) – When Ash Falls; Diana Voinea (România) – Chronicle of a disappearance şiJack Wake-Walker (UK) – Scarlett123.

Institutul Cultural Român se numără printre partenerii ediţiei. Timp de şapte zile, participanţii îşi vor dezvolta primul sau al doilea scenariu de lungmetraj pe malul Dunării şi vor avea parte de întâlniri cu profesionişti autohtoni şi internaţionali, printre care se numără producătoarele Marie Dubas (Deuxième Ligne Films – Franţa) şi Len Rowles (Humdinger Films/ Protagonist – UK), scenaristul Laurence Coriat, regizoarea siriană Soudade Kaaden, care va susţine prelegeri despre tehnici regizorale contemporane, Bianca Miruna Oana, producătoarea filmului „Touch me not“, câştigător al Ursului de Aur la Berlinale, Anca Caramelea şi Nicolae Constantin Tănase, care vor susţine prelegeri despre regia de film şi educaţia cinematografică si vor pregati atelierele de scenaristică.

Finaliştii şi invitaţii ediţiei #5 vor lua parte la discuţii, masterclass-uri şi dezbateri. De asemenea, va exista un panel de profesionişti locali care vor dezbate oportunităţile de coproducţie din România.

Pustnik este prima rezidenţă internaţională de scenaristică desfăşurată în România. Proiectul îşi propune să le ofere tinerilor scenarişti un context prielnic dezvoltării poveştilor la care lucrează, într-un cadru natural şi relaxat, departe de presiunile industriei. În acelaşi timp, Pustnik îşi doreşte să creeze în jurul său o reţea de profesionişti din cinema, cercetători şi oameni de cultură, cu scopul încurajării colaborărilor dintre aceştia.

pustnik

About Author

Connect with Me: