
La mulţi ani, Anca Sigartău!
Fiecare apariţie a Ancăi Sigartău se confundă cu o explozie de culoare, ritm şi bucurie. Actriţa în care Liviu Ciulei a văzut poate cel mai impresionant Puck din teatrul românesc are şi o voce minunată, spectaculoasă. Vorbim prin urmare, de un talent remarcabil, complex, un artist care ştie cum să facă show şi cum să ajungă la inimile noastre. Azi, la aniversare, îi dorim ani mulţi, senini şi rodnici!