
Festivalul Teatrelor Naţionale, la Cluj-Napoca
În cadrul sărbătoririi Centenarului Marii Uniri, Teatrul Naţional „Lucian Blaga“ din Cluj-Napoca organizează între 28 noiembrie şi 5 decembrie Festivalul Teatrelor Naţionale, care va reuni cele mai bune producţii teatrale realizate pe texte exclusiv româneşti, de către teatrele naţionale din România şi Republica Moldova.
Teatrul Naţional „I.L. Caragiale“ din Bucureşti va fi prezent cu două producţii: Dumnezeu se îmbracă de la second hand de Iulian Margu, în regia lui Ion Caramitru şi ActOrchestra creaţie colectivă în regia lui Horia Suru.
Teatrul Naţional „Marin Sorescu“ din Craiova va prezenta Gaiţele de Al. Kiriţescu, în regia lui Alexandru Boureanu şi spectacolul de poezie românească, Treptele unirii în regia lui Alexandru Mâzgăreanu.
Teatrul Naţional „Radu Stanca“ din Sibiu va prezenta Solitaritate de Gianina Cărbunariu.
Teatrul Naţional din Târgu-Mureş va fi prezent cu două producţii, Castingul dracului de şi în regia lui Radu Afrim – Compania „Tompa Miklós“ şi Tatăl meu, preotul de Gabriel Sandu în regia Letei Popescu – Compania „Liviu Rebreanu“.
Teatrul Naţional „Mihai Eminescu“ din Chişinău vine cu Balamucul vesel de S.T. Burke în regia lui Petru Hadârcă.
Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri“ din Iaşi va fi prezent cu două spectacole: Unu+unu+… de Lucian Dan Teodorovici în regia autorului şi Povestea păsării fără cuib de Ada Lupu în regia lui Iris Spiridon.
Teatrul Naţional „Mihai Eminescu“ din Timişoara va prezenta De ce iubim femeile după Mircea Cărtărescu în regia Mihaelei Lichiardopol.
Naţionalul clujean va prezenta Meşterul Manole după Lucian Blaga în regia lui Andrei Măjeri şi Poveşti de dragoste la prima vedere după Gabriel Liiceanu, Adriana Bittel, Ioana Pârvulescu, Radu Paraschivescu, Ana Blandiana în regia lui Tudor Lucanu.