
Drept la replică. Clarificări privind informațiile apărute în spațiul public despre CREDIDAM.
În urma unui punct de vedere publicat de doamna Oana Pellea pe o rețea socială și preluat ulterior de G4Media, considerăm necesare câteva clarificări privind activitatea CREDIDAM.
- CREDIDAM transmite periodic mesaje cu caracter informativ tuturor membrilor săi, fără discriminare sau intenţie de personalizare. În cazul Doamnei Oana Pellea, mesajele îi sunt adresate dumneaei, nu tatălui domniei sale.
- În ceea ce privește repertoriul regretatului artist Amza Pellea, precizăm că a fost acordat mandat CREDIDAM pentru colectarea drepturilor doar pentru 19 titluri. Subliniem că, în cazul filmelor, colectarea remunerațiilor se realizează punctual, în regim de gestiune colectivă facultativă. În consecință, în lipsa unui mandat, CREDIDAM nu poate colecta drepturi pentru filmele nedeclarate. Ar fi pur şi simplu ilegal.
- Anterior afilierii la CREDIDAM, Doamna Oana Pellea a fost membru al unui alt organism de gestiune colectivă, căruia i-a acordat mandat de colectare și pentru drepturile cuvenite tatălui domniei sale. În acest context, afirmația potrivit căreia CREDIDAM „are în baza de date ÎNTREAGA LISTĂ DE REPERTORIU a tatălui meu, depusă de mine, semnată de mine” este infirmată de acte. Este posibil ca o astfel de listă să fi fost transmisă organismului de gestiune colectivă unde Doamna Pellea a fost afiliată înainte de a deveni membru CREDIDAM. Organismele de gestiune colectivă nu au o bază de date comună şi nici acces la informaţii colectate de fiecare organism în parte.
- În ceea ce privește certificatul de succesiune, menționăm că acesta nu include drepturile de proprietate intelectuală – drepturi conexe. Drept urmare, doamna Oana Pellea a fost nevoită să facă un supliment la certificatul de succesiune care să acopere şi chestiunea drepturilor de autor. Acesta este motivul pentru care durata procesului s-a prelungit. Ţinem să precizăm că asociaţia noastră nu a formulat nicio solicitare instanţei pentru indicarea nominală a CREDIDAM.
Procesul este în derulare, detalii suplimentare vor putea fi comunicate după finalizarea acestuia, în conformitate cu principiile deontologiei profesionale.
Credem că aceste clarificări erau necesare şi sperăm că vor contribui la o înțelegere corectă a situației.