au

La mulţi ani, Ana Ularu!

Inteligenţă, graţie şi varietate a mijloacelor expresive – sunt ingredientele accesate cu virtuozitate de Ana Ularu în întruchiperea unui personaj, pe scenă sau pe marele ecran. Un amestec de senzualitate, spiritualitate şi ludicitate care ne fascinează de ani buni. Astăzi, la aniversare, îi dorim noroc, întâlniri rodnice şi surprize plăcute!

Toate cele patru viori ale lui George Enescu vor răsuna pe scena Ateneului Român

Toate cele patru viori ale lui George Enescu vor răsuna pe scena Ateneului Român, în deschiderea Festivalului Internațional „Vara Magică”

Toate cele patru viori care i-au aparținut compozitorului George Enescu vor fi împreună pe scena Ateneului Român, miercuri, 3 iulie, de la ora 19:30, în concertul care deschide Festivalul Internațional „Vara Magică”, aflat la cea de-a 13-a ediție. Concertul, susținut de Croitoru Strig Virtuosi Orchestra, este o premieră pe scena Ateneului Român, cei care își…

Citește mai mult »

Târgul de Sfinții Apostoli „Petru și Pavel”

Târgul de Sfinții Apostoli „Petru și Pavel”

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită în perioada 28 – 30 iunie a.c. la Târgul de Sfinții Apostoli „Petru și Pavel”, eveniment ce face parte din programul cultural Târguri din satul de altădată. În toată această perioadă aleile muzeului vor găzdui târgul meșterilor populari, unde veți putea găsi produse artizanale și bucate tradiționale….

Citește mai mult »

Nopți de vară la Amfiteatru TNB

Nopți de vară la Amfiteatru TNB

Când oraşul intră în vacanță, TNB ne dă întâlnire pe acoperișul Teatrului Național, la Amfiteatrul în aer liber, pentru a deschide împreună Stagiunea de vară! Publicului i s-a pregătit o ofertă atrăgătoare și relaxantă. Suntem aşteptaţi să petrecem această vară cu întâlniri, spectacole, concerte, filme și seri de neuitat. Amfiteatrul în aer liber este o…

Citește mai mult »

Let's Talk About Film

„Let’s Talk About…Film” la ICR: proiecție de film și discuție cu regizorii Gabi Virginia Șarga și Cătălin Rotaru și scriitoarea Andreea Răsuceanu

Institutul Cultural Român invită publicul la cea de-a doua ediție a programului „Let’s Talk About… Film”, care va avea loc joi, 27 iunie, de la ora 19.00, în Sala Mare a ICR din Aleea Alexandru 38. Cu această ocazie, va fi proiectat filmul „Unde merg elefanții” regizat de Gabi Virginia Șarga și Cătălin Rotaru, urmat…

Citește mai mult »

dv

La mulţi ani, Dorel Vişan!

Senator (al melcilor), poliţist, miliţian, gardian, Ion Creangă şi Petru Groza, preot şi ţăran fruntaş (ăl de ţinea morţiş să cumpere salcâmul lui Ilie Moromete), Dorel Vişan are un merit incontestabil: a făcut din fiecare personaj care i-a fost încredinţat o capodoperă, un hit, o poveste artistică memorabilă. Însă, puţini ştiu că Dorel Vişan este…

Citește mai mult »

La clemenza di Tito

Premieră în regia lui Tompa Gábor la Opera Națională București, cu La clemenza di Tito de Mozart

Sâmbătă, 29 și duminică, 30 iunie, de la ora 18:30, sunteți invitați la premiera națională cu La clemenza di Tito de Mozart, ultima operă compusă de Mozart şi prima montare a lui Tompa Gábor la Opera Națională București. Producţia este realizată avându-l la pupitrul dirijoral pe Abel Tompa, în decorul lui Adrian Damian, costumele Luizei…

Citește mai mult »

FITT 2024 în ritmuri musicale pentru toate gusturile

FITT 2024 în ritmuri musicale pentru toate gusturile

Ca parte din programul FITT 2024, iubitorii de muzică se vor putea delecta cu o amplă serie de concerte și evenimente muzicale, organizate de Teatrul Național Aureliu Manea la Cafeneaua Teatrului. Printre personalitățile muzicale care vor urca pe scena FIT Turda se numără Ada Milea, Ducu Bertzi, Fără Zahăr, Dreamcatchers Band, Mike Godoroja, Emeric Imre….

Citește mai mult »

Expoziție inedită în cinstea lui Constantin Brâncuși

Expoziție inedită în cinstea lui Constantin Brâncuși, la Institutul Cultural Român din Paris

13 artiști contemporani româno-francezi îl celebrează pe Constantin Brâncuși la Institutul Cultural Român din Paris În rezonanță cu retrospectiva Brâncuși organizată de Centrul Pompidou din capitala Franței, asociația Arche Culturelle și Institutul Cultural Român din Paris, în colaborare cu Clubul Cosmose, organizează expoziția intitulată „Brâncuși inspiră”. Expoziția va avea loc în perioada 17 iunie –…

Citește mai mult »

Despre sine, cruci și altele

micro-istorii, micro-memorii. Mircea Modreanu. Despre sine, cruci și altele (20 iunie – 19 septembrie 2024) la Muzeul Național al Țăranului Român

Expoziția Despre sine, cruci și altele este primul insert din seria micro-istorii, micro-memorii, la MNȚRplusC. Autorul expoziției, Mircea Modreanu, artist vizual cu preocupări în spațiul volumetriei atât topografice cât și antropomorfe, vine cu o propunere rezolvată afectiv de traseul personal (micro-istorii) – un soft-memory pe care îl recompune într-un simulacru de hard memory (obiecte sculpturale…

Citește mai mult »

Prima ediție CineMasca

Prima ediție CineMasca: O vară de proiecții în aer liber începe vineri, 5 iulie, în Amfiteatrul Teatrului Masca

Teatrul Masca dă startul programului CineMasca, un maraton de proiecții în aer liber în Amfiteatrul Teatrului (Bd. Uverturii nr. 14) pe toată durata verii. Speculând intersecțiile dintre cinematografie și lumea artelor performative, în plină diversitate estetică și tematică, cele 14 lungmetraje internaționale sunt curatoriate de Andrei Rus. Evenimentul de deschidere și proiecția filmului Bună treabă…

Citește mai mult »

Performative Sculpture

Performative Sculpture, la Muzeul de Artă Contemporană din Sibiu

Muzeul Național Brukenthal vă invită în sala de expoziții temporare de la parterul Muzeului de Artă Contemporană din cadrul Muzeului Național Brukenthal, să vizitaţi expoziția Performative Sculpture a artistului Cătălin Bădărău. Performative Sculpture reprezintă o instalație de mari dimensiuni care are ca element central mâna privită ca actor al gestului care poate genera narațiuni performative….

Citește mai mult »