
La mulţi ani, Gheorghe Visu!
Un actor special, cu mijloace unice, un interpret versatil ce poate vira cu uşurinţă de la cinism la emoţie şi care cunoaşte valoarea nuanţei şi forţa unei priviri, Gheorghe Visu trăieşte azi o perioadă efervescentă a carierei sale. Se cuvine să facem o reverenţă în faţa unui om care dovedeşte cu fiecare rol că secretul…

Open Air Blues Festival Brezoi – Vâlcea 2019
Open Air Blues Festival Brezoi revine în perioada 18 – 21 iulie cu ediţia a treia ce promite a fi cea mai spectaculoasă de până acum. Dincolo de line-up-ul legendar propus anul acesta ce cuprinde nume precum Beth Hart, ANA Popovic, Oscar Benton, EB Davis & The Superband sau Jonathon Boogie Long, Open Air Blues…

Începe încălzirea pentru Cinemascop: 28 iunie – 26 iulie, via Mangalia şi Constanţa
Consiliul Judeţean Constanţa, prin Centrul Cultural Judeţean Teodor Burada şi în colaborare cu Centrul Ceh Bucureşti, îi invită pe localnicii şi turiştii din Mangalia şi Constanţa la o sesiune de proiecţii de film de încălzire pentru festivalul Cinemascop, ce va avea loc în Grădina de vară din Eforie Sud, între 1-7 august 2019. Dar până…

Expoziţie în premieră naţională, la Muzeul Naţional al Banatului din Timişoara
Conferinţa de pace de la Passarowitz, desfăşurată în urmă cu 300 de ani, s-a finalizat prin încheierea unui tratat care marchează începutul dezvoltării moderne a Banatului. În acest context, Muzeul Naţional al Banatului (MnaB) – cu sprijinul Forumului Cultural Austriac Bucureşti – aduce la Timişoara, în premieră naţională, o expoziţie dedicată acestui moment excepţional, realizată…

Concert Lizabett Russo la Unteatru
Cântăreaţa româncă stabilită în Scoţia, Lizabett Russo, revine la Bucureşti alături de mult-premiatul chitarist de jazz, Graeme Stephen, cu un nou album “Something-in-movement”. Lizabett Russo scrie poezii de la o vârstă fragedă şi a stârnit interes în toată Europa, SUA şi Canada încă de la lansarea EP-ului ”The Traveller’s Song” din 2013. A cutreierat şi…

Vacanţa la MNŢR. Vrem şi noi în vacanţă cu voi! 1 – 31 iulie 2019.
Măcar puţin, cât să ne împrietenim şi să facem împreună jurnale de vacanţă, poveşti ştampilate, perne bune de visat, filme animate cu tot felul de născociri, să înveselim pereţii cu picturi, să ne jucăm cu umbrele, să ascultăm cum sună unele instrumente muzicale ciudate (sau banale?) şi poveştile lor, să ne asculte alţii la radio,…

Primul pas – Festival de Teatru al Actorilor Amatori – Ediţia I
Pasionat de teatru şi dornic să afli cum se simte experienţa de actor, din „pantofii” absolvenţilor şcolilor de teatru pentru amatori? Hai la festival! 1 – 7 iulie 2019, PRIMUL PAS – Festival de Teatru al Actorilor Amatori – Ediţia I. 7 zile de teatru, 7 zile în care trupe de absolvenţi ai şcolilor de…

Începe a opta ediţie Bucharest Jazz Festival, unul dintre cele mai aşteptate evenimente de jazz din capitală
Bucharest Jazz Festival revine între 1 şi 7 iulie la Bucureşti cu şapte zile de festival, concerte live în Piaţa „George Enescu”, evenimente conexe la ARCUB şi un nou concurs de jazz. Festivalul este organizat de Primăria Capitalei prin ARCUB şi aduce pe scena locală de jazz nume importante şi interpreţi ai tinerei generaţii din…

Festivalul-Concurs Coral Internaţional pentru Tineret Gavriil Musicescu – ediţia a VII-a
În perioada 1 – 5 iulie 2019 va avea loc cea de a şaptea ediţie a Festivalului – Concurs Coral Internaţional pentru Tineret Gavriil Musicescu, organizată de către Asociaţia Iubire şi Încredere Iaşi. Festivalul a fost conceput ca un eveniment multicultural, al cărui scop principal este realizarea unui puternic schimb de experienţă prin mijloace artistice…

Expoziţia August Von Spiess – Naturalistul
Muzeul Cinegetic „August von Spiess”, adăposteşte un patrimoniu alcătuit în principal din trofee de vânătoare autohtone şi africane provenind din trei mari colecţii: colecţia colonelului August R. von Spiess (1864 – 1953), colecţia inginerului silvic Emil Witting (1741-1787) şi colecţia de trofee cinegetice a Societăţii Ardelene pentru Ştiinţele Naturii din Sibiu (Siebenbürgischer Verein für Naturwissenchaften…

Turneul Naţional “Orgile României” – ediţia I Arad, Cluj Napoca, Alba Iulia, Mediaş, Sighişoara, Târgu Mureş, Bucureşti
Turneul naţional „Orgile României” îşi propune la prima sa ediţie o incursiune sonoră şi vizuală în lumea acestui instrument, aşa cum poate fi el descoperit în România. Turneul naţional va trece prin 7 oraşe şi va fi realizat de un tânăr organist român aflat la început de carieră, Vlad Vişenescu. Turneul naţional „Orgile României” –…