
Eduard Almashe prezintă lucrări mixed media în expoziția „Tente de culoare”, la Tel Aviv
Expoziția de mixed media „Tente de culoare” a artistului israelian de origine română Eduard Almashe va fi găzduită de ICR Tel Aviv în perioada 9 noiembrie – 8 decembrie 2020. Vor fi prezentate lucrări abstracte, realizate prin tehnici de artă modernă și mixed media, prin care artistul realizează o întoarcere artistică la începuturile sale creatoare….

„Aproape departe” – expoziție virtuală de fotografie de teatru
În această perioadă a distanțării fizice, expoziția „Aproape departe” își propune ca prin intermediul fotografiilor să le reamintească oamenilor că teatrul rămâne o oglindă a lumii, iar aceștia ar trebui să fie uniți și apropiați, chiar și păstrând distanțarea impusă de pandemie. „Aproape departe” aduce în cadrul Festivalului Național de Teatru cele mai expresive fotografii…

Mezzosoprana Carmen Topciu, invitată la Opera din Sydney, anul viitor
Carmen Topciu, prim-solistă a Operei Brașov, a fost invitată la Opera din Sydney, anul viitor, din nou, pentru a interpreta rolul principal în opera „Carmen” de G. Bizet, dar și pentru a juca într-o nouă producție, opera „Castelul Prințului Barbă-Albastră”, compusă de Béla Bartók. În 2019, ea a avut debutul absolut la Opera din Sydney…

Semnal editorial: Cetăți, castele și alte fortificații din România de Radu Oltean
Cetăți, castele și alte fortificații din România este un proiect conceput în patru volume, care adună, în premieră, date și imagini legate de arhitectura de apărare de la noi. Volumul de față poate fi citit, în aceeași măsură, ca un compendiu de istorie militară a celor trei țări din jurul Carpaților în secolul al XVI-lea –…

La mulţi ani, Virginia Rogin!
O actriţă specială, versatilă, o personalitate artistică robustă, actriţa Virginia Rogin ştie să facă din fiecare personaj o provocare, o izbândă şi un spectacol. Astăzi, când îşi aniversează ziua de naştere, îi dorim ani mulţi, cu bucurii, întâlniri miraculoase şi vise împlinite!

La mulţi ani, Ioan Tugearu!
Sărbătoritul de azi este una din figurile artistice emblematice ale scenei coregrafice româneşti şi un reper în formarea generaţiilor de artişti ajunse la maturitate la finalul anilor 1980. A devenit prim balerin al Operei Naţionale din Bucureşti în 1967, iar din 1977 şi pînă în prezent a montat numeroase spectacole atît la Operele din Bucureşti,…

Utopie versus distopie în Competiția Internațională BIEFF 2020
Filmele prezentate la Berlinale, în secțiunea Forum Expanded, vin în premieră în România Mostre de inovație și libertate de creație, incluse în selecțiile marilor evenimente cinematografice ale lumii și prezentate în premieră în România în cadrul Festivalului Internațional de Film Experimental București BIEFF (24-29 noiembrie), filmele celei de-a zecea ediții sfidează barierele convenționalului, propunând noi…

Oana Pușcatu și István Téglás joacă într-un spectacol despre viața și moartea Mihaelei Runceanu, în pregătire la Teatrul Apollo111
- spectacolul este co-scris și co-regizat de Catinca Drăgănescu și Gabriel Sandu, iar muzica este creată de Xenti Runceanu, verișorul artistei – Încă învăluită în mister și teorii ale conspirației, moartea timpurie a uneia dintre cele mai cunoscute și apreciate cântărețe a României anilor ’80, Mihaela Runceanu, va fi subiectul unui nou spectacol de teatru…

Eveniment editorial: Sapiens. O istorie grafică. Volumul I. Nașterea omenirii de Yuval Noah Harari, David Vandermeulen, Daniel Casanave
Primul volum al unei istorii ilustrate a omenirii avînd la bază bestsellerul lui Yuval Noah Harari devenit o carte-fenomen la nivel mondial În Nașterea omenirii, un Yuval ficțional ne invită să-l însoțim în palpitanta aventură numită istorie, cutreierînd pămîntul alături de o sumedenie de personaje pestrițe. Ei se detașează de vacarmul lumii noastre inundate de informații,…

Festivalul Național de Teatru se desfășoară în format multimedia
Cea de-a 30-a ediție a Festivalului Național de Teatru, care se va desfășura în perioada 22 – 29 noiembrie 2020, va avea loc în format multimedia (online, tv, radio) și are ca motto FNT 30 / FNT ALTFEL. Direcția artistică și selecţia programului aparţin criticilor de teatru Ludmila Patlanjoglu, Maria Zărnescu şi Călin Ciobotari. „Actuala…

Draga noastră, Draga…
Ziua a început cumplit de trist. Presa scrie: Draga Olteanu Matei „ne-a părăsit”, „s-a stins”, „nu mai e printre noi”. Da, draga noastră artistă aparent şi în chip nedrept se va afla mai departe de public, de scenă, de camerele de filmat. Dar nu ne va părăsi niciodată cu adevărat. Atâta timp cât noi cei…