
Premiul Susanna Roth 2021 – Open Call
Rețeaua Centrelor Cehe din lume, alături de Centrul de Literatură Cehă, anunţă organizarea celei de-a șaptea ediţii a Concursului Internaţional de Traduceri Susanna Roth, destinat tinerilor traducători din limba cehă, cu vârste de până la 40 de ani, cu scopul premierii celei mai bune traduceri în proză a unui autor ceh contemporan (anul acesta a…

În curând în librării: În umbra lui Kissinger de Greg Grandin
Pentru a înțelege criza Americii contemporane, trebuie să îl înțelegem pe Henry Kissinger. Pornind de la lucrări semnate de Kissinger, precum și de la înregistrări secrete și documente de stat, multe dintre ele recent declasificate, Greg Grandin arată cum cel mai important consilier de politică externă al lui Nixon a pus umărul la reînvierea unei…

Premieră în România – „Import”, expoziţie VALIE EXPORT @MARe, la Bucureşti
Un transport de 105 puşti Kalashnikov intra în România pe 10 decembrie. Ştirea a făcut senzaţie dar nu pentru că ar fi fost vorba despre descoperirea unei reţele de trafic de armament, ci de componentele unei expoziţii de artă în premieră în România. Instalația „Kalashnikov“ este o parte a expoziţiei „VALIE EXPORT. Import“ a celebrei…

Arta contemporană în direct | Expoziția „După doisprezece ani”, MNAC
Expoziția „După doisprezece ani. Producția artistică din România în 180 de lucrări” reunește lucrările a 100 de artiști contemporani, radiografiind scena de artă contemporană a momentului și, totodată, încercând să recupereze parte din golurile lăsate de cei 12 ani în care MNAC și-a completat fondul de lucrări de patrimoniu doar prin intermediul donațiilor realizate de…

Corul Madrigal a primit Discul de aur pentru albumele de Crăciun
Pe 23 decembrie, Corul Național de Cameră „Madrigal-Marin Constantin” a primit DISCUL DE AUR din partea Casei de producție Roton Music pentru noua serie de albume dedicate sărbătorilor, lansată pe 16 noiembrie 2020. Distincția a fost acordată pentru performanțe remarcabile în vânzări. În toamna acestui an, Corul Madrigal și Roton Music au produs și lansat…

Concursul “Citadela artelor” își mărește zestrea premiilor
Cu câteva zile înainte de finalul primei perioade de înscrieri, un nou partener se alătură primei ediții a Concursului Internațional de Arte plastice “Citadela artelor”. La vernisajul expoziției și premierea laureaților, care vor avea loc la Castelul Pelișor din Sinaia, sâmbătă 21 martie 2021, ora 14, zestrea de premii se mărește prin generozitatea noului partener,…

In memoriam Ludovic Bács
Institutul Cultural Maghiar din Bucureşti, vă invită marți, 19 ianuarie 2021, de la ora 19.00 să urmăriţi un recital de flaut susţinut de Pethő Rebeka, in memoriam Ludovic Bács. Pe data de 19 ianuarie 1930 se năștea reputatul dirijor, maestrul Ludovic Bács, unul dintre inițiatorii Festivalului Muzicii Maghiare organizate de Institutul nostru. Anul acesta, în…

FACE to FACE – expoziție fotografică Bikfalvi Zsolt
Este o tradiție a Institutului Cultural Maghiar din Bucureşti să pornească în noul an cu o expoziție fotografică în semn de omagiu față de artistul fotograf Szathmári Pap Károly (Carol Popp de Szathmáry), cu ocazia zilei sale de naștere (11 ianuarie 1812). Această personalitate captivantă a istoriei artelor era legat de Transilvania. S-a născut la…

Prima lună a anului ne aduce spectacole online ale Naţionalului din Târgu-Mureş
După ce 2020 ne-a copleşit cu provocări şi incertitudini şi ne-a forţat să ne adaptăm din mers schimbărilor bruşte, noul an vine cu motive de optimism în ceea ce priveşte posibilitatea de a ne întâlni în sala de spectacole. Până când autorităţile vor da undă verde reprezentaţiilor la sediu, Teatrul Naţional din Târgu-Mureş vă invită…

La mulţi ani, Zoia Alecu!
Cântăreaţă, cantautoare, compozitoare şi textieră, pasionată atât de folk cât şi de rock, Zoia Alecu ştie reţeta justă între sensibilitate şi forţă artistică. Personalitate remarcabilă, profesionist desăvârşit, o apariţie veşnic romantică. Ani mulţi cu sănătate, inspiraţie şi noroc!

La mulţi ani, Anna Lesko!
Una dintre cele mai carismatice soliste de muzică pop de la noi îşi aniversează azi ziua de naştere. Anna Lesko a cucerit publicul de pretutindeni prin talent, spectaculozitate, senzualitate şi profesionalism. Îi dorim un an rodnic, plin de realizări şi guvernat de inspiraţie!