
Zece premiere în stagiunea 2021-2022, la Teatrul Maghiar de Stat Cluj
Gábor Tompa, directorul general al Teatrului Maghiar de Stat Cluj, a prezentat în cadrul unei conferințe de presă proiectele și evenimentele stagiunii 2021/2022. Prima producție a stagiunii, Livada de vișini de A. P. Cehov, în regia lui Yuri Kordonsky a avut loc deja în data de 1 septembrie. Acesta va fi urmată de spectacolul Macbett…

Filmul „După 40 de zile”, de Andrei Gruzsniczki, în festivaluri din Armenia și Olanda
Filmul „După 40 de zile”, al patrulea lungmetraj semnat de Andrei Gruzsniczki, a fost selectat în competiția internațională a Golden Apricot Yerevan International Film Festival (Armenia) și în programul Cinecitta International Film Festival din Tilburg (Olanda). GAIFF, ajuns la a 18-a ediție, va avea loc în perioada 3 – 10 octombrie și acordă trofee pentru…

Animest revine în această toamnă pe marile ecrane cu o porție dublă de film românesc
11 scurtmetraje realizate de artiști din toată țara concurează la cea de-a 16-a ediție Animest pentru premiul Competiției Românești. Puternice, curajoase și foarte diverse, abordările propuse de regizorii autohtoni mizează pe noi forme de limbaj, aducând un suflu nou în dezvoltarea industriei locale. În perioada 8-17 octombrie, filmele lor vor putea fi urmărite în cinematografele…

Deschiderea micro-expoziţiei „Înapoi la școală, înapoi la muzeu!” la Muzeul Național De Istorie a României
Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) anunţă deschiderea micro-expoziţiei temporare „Înapoi la școală, înapoi la muzeu!”, care va fi accesibilă publicului la sediul muzeului din Calea Victoriei nr. 12, Bucureşti. Piese din Colecția Filatelică a României și din patrimoniul MNIR sunt expuse pentru prima dată, invitând vizitatorii deopotrivă mici și mari să găsească în…

Expoziţie eveniment – Galeria Arhitecţilor Peleşului
Cu o zi înainte de „ziua de naștere” a Castelului Peleș (a cărui piatră de temelie a fost pusă pe 22 august 1875) Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș a deschis prima expoziție organizată vreodată în această vilă care a fost „casa” arhitecților regali, la începutul secolului XX. „Galeria Arhitecților Peleșului – Domeniul Regal Sinaia, de…

La mulţi ani, Matilda Pascal Cojocăriţa!
Acum fix 42 de ani câştiga echivalentul de atunci al titlului „Miss România” din zilele noastre, şi anume locul 1 al primului concurs de frumuseţe feminină din România, sub deviza „Muncă, Tinereţe, Frumuseţe”, competiţie ce a avut loc la Costineşti. Indiferent că vorbim de muzică populară, de romanţe sau muzică de petrecere, Matilda Pascal Cojocăriţa…

Periplul naţional şi internaţional Violoncellissimo începe pe 5 octombrie, la Paris
Împlinirea a 65 de ani de la aderarea României la UNESCO va fi marcată de Delegaţia permanentă a României la UNESCO, cu sprijinul Institutului Cultural Român din Paris, prin organizarea, la sediul UNESCO, pe 5 octombrie, la ora 19, a unui Concert de gală extraordinar Violoncellissimo, la care vor participa diplomați acreditaţi la UNESCO, înalte…

ORLAN, una dintre cele mai importante artiste din Franța, vine la Cluj-Napoca, la Centrul de Interes
ORLAN, una dintre artistele-vedetă ale Franței, cu o anvergură internațională remarcabilă, este protagonista unei expoziții-eveniment, la Centrul de Interes. Prima expoziție personală a artistei în România – „Les Films de Sainte-Orlan” (curator Horea Avram, producător Florin Ștefan) va fi deschisă publicului în perioada 5 octombrie – 17 noiembrie 2021, în spațiul expozițional generos de la…

Artiștii îți spun istoria dansului în tururi ghidate performative prin București
În luna octombrie, Centrul Național al Dansului București lansează proiectul Corpuri și povești (in)vizibile. Până nu demult, istoria dansului românesc părea mai degrabă suma absențelor și a gesturilor invizibile, decât o serie de evidențe materiale. Însă, încă de la înființarea sa, Centrul Național al Dansului București (CNDB) a derulat proiecte de recuperare a istoriei dansului…

Fotograful oficial al lui Václav Havel vine în România
Pe 4 și 5 octombrie, aveți ocazia de a-l cunoaște pe Jiří Jírů, cel care i-a fost alături lui Václav Havel între 1993-2000 ca fotograf personal. În ziua de luni, are loc o discuție cu acesta, la Centrul Ceh, iar marți puteți participa la vernisajul expoziției „Václav Havel: întâlnire cu lumea”, ce va fi deschisă…

O Carte frumoasă despre un Om frumos
„Am scris această carte dintr-o durere pe care am simțit-o. Vă rog să o citiți. Pentru că toți colegii mei au dispărut, nu mai sunt. Un om e uitat cu adevărat atunci când nimeni nu-și mai aduce aminte de el. Cartea e un mod de a ne aduna și de a fi împreună cu cei…