
Inspectorul broaștelor – prima premieră din 2022 la Teatrul Național Aureliu Manea
Teatrul Național Aureliu Manea Turda invită publicul pe 27 și 29 ianuarie la avanpremiera, respectiv premiera spectacolului ,,Inspectorul broaștelor” în regia lui Muriel Manea -Jakab! Victor Eftimiu (n. 24 ianuarie 1889 – d. 27 noiembrie 1972) a fost poet, dramaturg, povestitor, traducător, academician și director al Teatrului Național din București și Cluj. Printre cele mai…

Expoziția „Citadela Naivilor. Costică Onuţă şi Paula Iacob”, la Muzeul Etnografic al Moldovei
Muzeul Etnografic al Moldovei din cadrul Complexului Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi găzduieşte expoziţia temporară „Citadela Naivilor. Costică Onuţă şi Paula Iacob”, care va putea fi vizitată la Palatul Culturii, până pe 15 martie 2022. Expoziția, care reunește pe simeze lucrări semnate de cei doi pictori naivi vasluieni, apreciaţi şi recunoscuţi la nivel naţional şi internaţional,…
La mulţi ani, Corina Dănilă!
O prezenţă caldă, amicală, un profesionist mereu dornic să înveţe, un om curios, tenace, generos, Corina Dănilă e, de ani buni, una din constantele valoroase ale micului ecran. Cum azi îşi sărbătoreşte ziua de naştere, îi dorim ani mulţi, noroc şi audienţe spectaculoase!

Concert Jurjak în Hard Rock Cafe
BestMusic Live Concerts te invita la Hard Rock Cafe, pe 26 ianuarie, incepand cu ora 20:30, la un concert extraordinar cu Jurjak. Muzician, regizor, artist vizual și licențiat în dreptul proprietății intelectuale, Jurjak (George Petroșel) a devenit rapid unul dintre cei mai apreciați artiști de alternativ din Romania. A lansat până acum două albume de…

Băiatul Văduvă, la Teatrelli
Marţi 25 ianuarie, de la orele 19:00, Teatrelli găzduieşte un spectacol eveniment. „Băiatul văduvă” după „Tom à la ferme” de Michel Marc Bouchard, în regia lui Eugen Jebeleanu, unul dintre cei mai reprezentativi regizori ai momentului, atât în plan național, cât și în plan internațional, aduce în prim-plan povestea tânărului Tom, al cărui parcurs pătrunde…

La mulţi ani, Stela Enache!
Nume de referinţă în muzica românească, Stela Enache este nu numai un veritabil creator de şlagăre, ci şi un remarcabil simbol al bunei cuviinţe, discreţiei şi respectului faţă de profesie şi public. Azi, la aniversare, îi dorim la mulţi ani cu sănătate, bucurii şi proiecte cât mai interesante!

Realitățile neferite din interpretarea artistică a basmului românesc
Proiect educativ realizat împreună cu elevii de la Liceul de Arte Plastice „Nicolae Tonitza” și Colegiul Tehnic de Arhitectură „I.N. Socolescu” Liceul de Arte Plastice „Nicolae Tonitza” și Colegiul Tehnic de Arhitectură „I.N. Socolescu”, în parteneria cu Muzeul Naţional al Ţăranului Român, vă aşteaptă marţi, 25 ianuarie 2022, de la ora 18.00, la Sala Irina…

„Întâlnire la muzeu” cu Sorin Alexandrescu
Muzeul Național de Artă al României vă invită marți, 25 ianuarie 2022, ora 18.00, la o nouă „Întâlnire la muzeu” ce va fi difuzată exclusiv online, pe pagina de Facebook a muzeului. Invitatul lui Călin Stegerean, director general al MNAR, este de această dată Sorin Alexandrescu, critic, istoric și teoretician literar român. A fost profesor…

La mulţi ani, Dorina Chiriac!
Ariel şi Puck la un loc, cea care ştie să împace emoţia cu şotia, poanta şi sâmburele de adevăr, cuceritor de sinceră, curioasă şi curajoasă, o eternă petrecere-surpriză, un fericit suspans. La mulţi ani împliniţi Dorinei Chiriac! Călătorie frumoasă tot mai departe, Micule Prinţ!

„Kasimir și Karoline“: o experiență teatrală complexă, în regia lui László Bocsárdi
Piesa scriitorului austro-ungar de limbă germană Ödön von Horváth are ca motto: „Și dragostea nu se va sfârși niciodată.“ Povestea lui Kasimir şi a Karolinei ne confirmă că dragostea nu se sfârşeşte, dar ne arată că aceasta poate suferi transformări şi poate lua noi direcţii. Publicată în 1932 şi reflectând tensiunea perioadei interbelice, „Kasimir şi…

Belle – primul anime distribuit în cinematografele din România
„Belle”, cel mai recent film al vizionarului regizor japonez Mamoru Hosoda, nominalizat la Oscar pentru ”Mirai”, se lansează în cinematografele din România pe 4 februarie, cu avanpremiere din 29 ianuarie. Lansarea Belle este prima mare lansare de film anime în cinematografele din România. Filmul va rula în toate cinematografele din țară, multiplexuri și săli de…